"Mai multe" planuri de atentate - vizând manifestaţii sportive, şcoli sau locuri de cult - au fost dejucate pe Coasta de Azur de la sângerosul atac din 14 iulie şi până în prezent, dezvăluie procurorul din Nisa, citat de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Mai multe dosare (cu privire la trecerea la acţiune) au fost trimise Parchetului antiterorist din Paris. Erau vizate locuri de cult, cu ocazia anumitor adunări, manifestaţii sportive, stadioane, şcoli", declară procurorul Jean-Michel Prêtre într-un documentar care urmează să fie difuzat miercuri seară de postul France 3 Méditerranée.

"Sunt lucruri destul de recurente în toată literatura, între ghilimele, publicată pe Internet", adaugă magistratul.

Într-un fragment al anchetei jurnalistice, intitulate "Déradicalisation, début du combat", publicat marţi pe site-ul postului public, Jean-Michel Prêtre afirmă, fără să ofere alte precizări, că aceste dosare privesc "persoane care încep uneori să articuleze lucruri destul de precise despre un tip de ţintă sau chiar despre o ţintă precisă".

Procurorul a anunţat luni, într-o şedinţă după vacanţa judecătorească, la tribunalul de mare instanţă din Nisa, că "70 de cazuri în legătură cu terorismul sau radicalizarea violentă" au fost instrumentate de parchet de la atacul care s-a soldat cu 86 de morţi pe Promenade des Anglais.

Mai multe manifestaţii au fost anulate în ultimele săptămâni pe Coasta de Azur, din motive de securitate. Organizarea maratonului Nice-Cannes, al doilea cel mai important în Franţa, după cel de la Paris, este suspendată. O decizie pe această temă este aşteptată sâmbătă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.