Maha Vajiralongkorn, în vârstă de 66 de ani, a fost încoronat oficial rege al Thailandei, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii în care au fost îmbinate tradiţii budiste şi hinduse.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

El şi-a aşezat pe cap „Marea Coroană a Victoriei” ce cântăreşte 7,3 kg şi, astfel, a devenit rege după moartea tatălui lui, Bhumibol Adulyadej, în 2016, care a stat 70 de ani pe tron.

Încoronarea lui Maha Vajiralongkorn a fost făcută după perioada de doliu.

Cu câteva zile înainte de încoronare, Maha Vajiralongkorn al Thailandei s-a căsătorit cu şefa adjunctă a echipei sale personale de securitate, acordându-i titlul de Regina Suthida. Aceasta este al patrulea mariaj al lui.

Thailanda este o monarhie constituţională din 1932 însă familia regală deţine multă putere şi o avere semnificativă, regele fiind considerat protectorul spiritual al poporului. De asemenea, el este protejat de orice fel de critici prin legi extrem de stricte.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.