Un tribunal militar rus l-a condamnat vineri la închisoare pe viaţă pe Magomed Nurov, în vârstă de 45 de ani, considerat singurul organizator în viaţă al unui număr de două atentate sângeroase la metrou, la Moscova, în 2010, soldate cu 39 de morţi şi aproape 90 de răniţi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Două femei kamkaze, originare din Republica rusă Daghestan, în Caucaz, şi-au detonat, la 29 martie 2010, centurile explozive în două staţii de metrou frecventate, în centrul capitalei ruse.

Serviciile ruse au eliminat, în anii următori, mai mulţi membri ai unei grupări islamiste clandestine care a revendicat acest atentat şi care făcea parte din organizaţia ”Emiratul din Caucaz”, aflat la originea mai multor alte atacuri.

Bărbatul condamnat vneri, Magomed Nurov, în vârstă de 45 de ani, a fost arestat în 2019 în Daghestan.

Considerat singurul membru în viaţă al grupării care a comis atentatele, el îşi susţine nevinovăţia.

Potrivit anchetatorilor, el a acţionat ca intermediar, conducând membri ai grupării teroriste şi ajutându-i să se ascundă de poliţie.

”El nu a pledat vinovat şi a spus că a acţionat din cauza presiunii” altor membri ai celulei teroriste, a declarat presei procuroarea Natalia Troşkina.

Încătuşat, îmbrăcat complet în negru şi închis într-p cuşcă de sticlă, Magomed Nurov a răspuns cu animozitate întrebărilor jurnaliştilor, înainte de verdict, potrivit unei corespondente AFP de la faţa locului.

”Scrieţi o cerere şi vă vom răspunde. Dacă mă provocaţi, va fi pe conţiinţa voastră”, a tunat el.

El a fost condamnat, de asemenea, la plata sumei de 17 milioane de ruble (195.000 euro), reprezentând despăgubiri, metroului din Moscova.

În anii 2000 şi la începutul anilor 2010, Rusia a fost ţinta unei serii de atentate teroriste, soldate cu zeci de morţi, după sfârşitul Războiului din Cecenia, între forţe ruse şi separatişti, o mişcare care s-a radicalizat şi a jurat credinţă organizaţiei jihadiste Statului Islamic (SI).

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.