Fostul preşedinte venezuelean Nicolas Maduro şi soţia sa Cilia Flores, capturaţi la Caracas, la 3 ianuarie, într-o operaţiune americană spectaculoasă, anunţă că se simt ”puternici”, în primul lor mesaj de la încarcerarea în Brooklyn, relatează AFP.
”Suntem bine, suntem puternici, senini şine rugăm constant”, scriu într-un mesaj postat sâmbătă pe X de către apropiaţi ai lor fostul preşedinte şi soţia sa, înaintrea Săptămânii Sfinte, o perioadă de o mare importanţă într-o Venezuelă majoritar catolică.

”Am primit comunicările voastre, mesajele voastre, e-mailurile voastre, scrisorile voastre şi rugăciunile voastre”, se arată în mesaj.

”Fiecare cuvând de iubire, fiecare semn de afecţiune, fiecare expresie de susţinere ne umplu sufletul şi ne întăresc spiritual”, transmit ei.
Fostul om puternic al Venezuelei şi soţia sa au fost arestaţi într-o operaţiune nocturnă americană în palatul lor, la Caracas.

Ei au fost încarceraţi de atunci într-o închisoare de înaltă securitate în cartierul Brooklyn, la New York.
Cuplul, inculpat cu privire la trafic e drogruri, a compărut joi, pentru scurt timp, într-un tribunal, în megalopolisul american, fără să ia cuvântul.

În detenţie, Nicolas Maduro nu primeşte ziare şi nu are Internet, însă este autorizat să discute la telefon cu familia sa şi avocaţii săi - timp de 15 minute -, potrivit unei surse apropiate fostului şef de stat.
Nicolas Maduro nu a mai făcut declaraţii de la prima sa audiere, la 5 ianuarie, la New York.

Combativ, el s-a prezentat atunci drept ”preşedintele Republicii Venezuela” în funcţie, ”răpit” de către Statele Unite şi s-a definit drept un ”prizonier de război”.
#EnVideo | El diputado Nicolás Maduro Guerra durante las manifestaciones de este lunes:
— Globovisión (@globovision) March 23, 2026
"Marchamos para exigir se levantes las sanciones y también porque el 26 será el juicio del presidente, Nicolás Maduro, y lo van a ver fuerte, más delgado, está haciendo ejercicio y… pic.twitter.com/tTHCmlh0ZK

Alias "Nicolasito" hijo de Maduro, Nicolás Maduro Guerra aseguró que el acusado de narcoterrorismo Nicolás Maduro no tiene recursos para costear su defensa legal en Estados Unidos y negó que su familia tenga riquezas. “No somos ricos, no hemos robado, vivimos de un sueldo”, dijo… pic.twitter.com/TNk0FH1CAZ
— Klaveec (@klaveec) March 27, 2026
Fiul său, Nicolas Maduro Guerra a anunţat că tatăl său este bine şi că face exerciţii fizice în închisoare, unde are dreptul la o oră de plimbare pe zi.


























