Preşedintele francez Emmanuel Macron consideră că a venit timpul ca el şi europenii să stea de vorbă cu omologul său rus Vladimir Putin, în contextul unor eforturi ale Statelor Unite de a pune capăt Războiului din Ucraina, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Cred că va redeveni util să vorbim cu Vladimir Putin”, a declarat vineri Emmanuel Macron, în urma unui summit, la Bruxelles, la care Uniunea Europeană (UE) a ajuns la un acord în vederea deblocării a 90 de miliarde de euro în vederea susţinerii Kievului.

”Constat că există oameni care stau de vorbă cu Vladimir Putin”, a adăugat el, referindu-se la preşedintele american Donald Trump, care a reluat contactul, după ce s-a întors în ianuarie la Casa Albă, cu liderul de la Kremlin.

”Aşadar, cred că noi, europenii şi ucrainenii, avem interesul să găsim cadrul pentru a reangaja această discuţie în forma cuvenită. Altfel, discutăm între noi cu negociatori care vor discuta singuri cu ruşii, ceea ce nu este optim”, a subliniat Emmanuel Macron.

Emisarul lui Donald Trump poartă în prezent o serie de negocieri - separate - cu Moscova, pe de o parte, şi cu Kievul şi europenii, pe de altă parte, în speranţa ajungerii la un acord.

”DIALOG COMPLET CU RUSIA”

”Un ciclu (de negocieri) este în desfăşurare. Fie poate fi obţinută o pace robustă, durabilă, cu garanţiile cerute, ceea ce ar fi  formidabil, şi oricum ne vom aşeza la acel moment la masă”, a sugerat şeful statului francez.

Fie ”va trebui să găsim în săptămânile următoare căi şi mijloace pentru ca europenii, într-un mod bine organizat, să se reangajeze înttr-un dialog complet cu Rusia în deplină transparenţă”, a apreciat el.

Emmanuel Macron şi Vladimir Putin au discutat ultima oară la începutul lui iulie, mai ales despre eforturi diplomatice de încadrare a programului nuclear al Iranului.

Ei şi-au afişat atunci divergenţele cu privire la Ucraina.

Precedenta lor convorbire la telefon a avut loc la 11 eptembrie 2022, când au discutat despre Centrala Nucleară ucraineană Zaporojie, ocupată de către ruşi, a cărei securtate era atunci ameninţată.

Preşedintele francez, căruia i s-a reproşat faptul că a discutat în continuare cu omologul său rus timp de luni de zile după invazia rusă a Ucrainei, în februarie 2022, a încetat apoi orice contact şi a trecut la un ton tot mai virulent împotriva lui Vladimir Putin, pe care-l acuză că ”minte” în privinţa intenţiilor pe care le are şi a voinţei de pace.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.