Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că o va susţine pe Angela Merkel, în cazul în care cancelarul german va candida la succesiunea lui Jean-Claude Juncker la preşedinţia Comisiei Europene (CE), relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Europa are nevoie de feţe, de persoane puternice, ea are nevoie de oameni care au o credibilitate personală şi competenţele să ocupe posturi care sunt ale lor”, a declarat şeful statului francez într-un interviu acordat marţi Tadioteleviziunii elveţiene (RTS), în marja unei vizite la Geneva, cu ocazia marcării unui secol de la înfiinţarea Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM).

Întrebat despre intenţiile şefei Guvernului german, Macron a răspuns că ”nu vreau să mă angajez pentru Angela Merkel, faţă de care resimt multă prietenie. Dacă va vrea (să devină preşedinta CE), eu o voi susţine”.

”Bineînţeles, pentru că eu cred că este nevoie de cineva puternic”, a subliniat el.

”Cred că Europa are nevoie de feţe noi şi de feţe puternice, aşadar este nevoie de personalităţi care să poată încarna” aceste nevoi, a adăugat Macron.

Negocieri cu privire la posturi-cheie în Uniunea Europeană (UE) - de preşedinţi ai CE, Consiliului European şi Băncii Centrale Europene (BCE) şi de Înalt Reprezentant UE pentru Politică Externă - au început la 28 mai, în urma alegerilor europene.

Acest subiect se află pe agenda viitorului summit european de la 20-21 iunie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.