Preşedintele francez Emmanuel Macron anunţă vineri că vrea să ajungă ”în următoarele ore şi în zilele viitoare” la un plan comun americano-european al unui armistiţiu în Războiul din Ucraina - pe o perioadă de 30 de zile -, însoţit de ”sancţiuni economice masive” în cazul nerespectării acestuia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Trebuie ca ruşii să spună da. Nu doar trei zile pentru ca să amuze galeria, dacă pot să spun aşa, ca să înconjoare 9 Mai şi să facă paradă. Nu, 30 de zile”, a declarat şeful statului francez postului polonez Telewizja Polska. 

 

Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României

”Dorinţa mea (...) este ca în următoarele ore şi în zilele viitoare să ajungem cu toţii împreună la un angajament al unei încetări a focului spunând că, dacă este trădat de către una dintre părţi, (antrenează) sancţiuni economice masive”, a adăugat el.

 

Liderii ţărilor europene care suţin militar Kievul şi care sunt pregătite să-i ofere garanţii de securitate după încheierea unei păci urmează să se reunească sâmbătă, în parte online şi în parte fizic, la Kiev.

Regatul Unit, Franţa şi ţările din nordul Europei au anunţat vineri că susţin propunerea unui armistiţiu necondiţionat pe o perioadă de 30 de zile în Ucraina, cerut de către preşeidntele american Donald Trump.

Premierul norvegian Jonas Gahr Støre a evocat o ”abordare concertată” a Statelor Unite, europenilor şi Ucrainei în acest sens şi ”sancţiuni” dacă Rusia nu susţine această propunere.

Emmanuel Macron a anunţat posibile concesii teritoriale, după ce un armistiţiu ar fi consolidat, în cadrul unor negocieri în vederea unei ”păci robuste şi durabile”.

”Ce înseamnă asta? Înseamnă că acest armistiţiu serveşte la dicutarea de către ruşi şi ucraineni a unor probleme teritoriale, a problemelor celor mai sensibile cu privire la cutare sau cutare oraş, despre centralele nucleare, dar şi despre garanţiile de securitate”, a sublniat el.

Rusia revendică anexarea a patru regiuni din sudul - Zaporojie şi Herson - şi estul Ucrainei - Donneţk şi Lugansk - şi a Peninsulei Crimeea, în 2014.

Preşedintlee ucrainean Volodimir Zelenski cere însă să nu i se facă ”cadou” niciun teritoriu preşedintelui rus Vladimir Putin pentru ca să pună capăt războiului, în contextul în care Washingtonul pare să ia în calcul o recunoaţtere a regiunilor ocupate de către Moscova.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.