Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko acuză luni autorităţile Uniunii Europene de faptul că refuză orice discuţie cu Minskul despre soarta celor 2.000 de migranţi blocaţi la frontiera de est a UE, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Occidentul acuză Belarusul de faptul că creează în mod artificial această criză a migraţiei prin aducerea unor migranţi, mai ales din Orientul Mijlociu, şi de faptul că-i comasează la frontieră, de unde le promite o trecere uşoară în UE, pentru a se răzbuna împotriva unor sancţiuni occidentale impuse regimului în urma alegerilor prezidenţiale din 2020 contestare de opoziţie, repirmată violent.

Belarusul dezminte aceste acuzaţii şi acuză la rândul său UE de faptul că nu primeşte migranţii.

”Aştept ca UE să răspundă problemei celor 2.000 de migranţi”, a subliniat într-o reuniune guvernamentală Lukaşenko, citat de agenţia belarusă oficială de presă Belta.

Mii de migranţi - majoritatea kurzi irakieni, care speră să ajungă în Europa de Vest - au fost blocaţi mai mute zile într-o pădure în frig şi umezeală, la frontiera dintre Belarus şi Polonia.

Aproximativ 400 dintre aceşti kurzi au fost repatriaţi joi cu avionul în Irak, iar alţi aproximativ 2.000 au fost cazaţi de către autorităţile belaruse în hangarul unui centru logistic situat în apropierea frontierei.

Aleksandr Lukaşenko a anunţat luni că a cerut UE să-i primească pe aceşti migranţi.

Cancelarul german în exerciţiu Angela ”Merkel mi-a promis că ei vor examina problema la nivelul UE”, a dat asigurări Lukaşenko, care a dscutat la telefon - în două rânduri - săptămâna trecută cu şefa în exerciţiu a Guvernului german.

”Însă ei nu fac acest lucru”, acuză el.

Potrivit liderului belarus, oficialii europeni refuză orice contact cu privire la acest subiect, în pofida unor apeluri ale ministrului belarus de Externe.

”Trebuie să le cerem germanilor să-i primească ei” pe migranţi, afirmă Lukaşenko.

Belarusul dădea asigurări săptămâna trecută că Angela Merkel urma să negocieze cu UE un ”coridor umanitar” în vederea evacuării celor 2.000 de migranţi rămaşi către Germania.

Acest anunţ a fost însă dezminţit în mod ferm de către Guvernul în exerciţiu al Germaniei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.