Regatul Unit este pregătit să desfăşoare 1.000 de militari suplimentari în cazul unei ”crize umanitare” din cauza tensiunilor prvind Ucraina, a anunţat premierul britanic Boris Johnson, care efectuează joi un turneu la NATO şi în Polonia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Alianţa (Nord-Atlantică) trebuie să traseze linii pe zăpadă şi să fie clară cu privire la faptul că există anumite principii de la care noi nu ne vom abate”, a îndemnat într-un comunicat, miercuri, Boris Johnson, citând în acest sens ”securitatea fiecărui aliat (din cadrul) NATO şi dreptul oricărei democraţi europene de a aspira la apartenenţa la NATO”.

Interzicerea Ucraineisă adere la NATO este una dintre principalele revendicări în domeniul securităţii ale preşedintelui rus Vladimir Putin în criza actuală, în care Occidentul acuză Rusia de faptul că se pregăteşte să invadeze această fostă republică sovietică.

În cadrul turneului său, Boris se întâlneşte cu secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, la Bruxelles, iar apoi cu preşedintele polonez Andrzej Duda şi cu omologul său polonez Mateusz Morawiecki, al Varşovia.

Boris Johnson a anunţat că 1.000 de militari britanici suplomentari sunt pregătiţi să susţină NATO şi aliaţii în cazul unei ”crize umanitare”, potrivit Downing Street.

O propunere britanică de consolidare a apărării NATO include o dublare a numărului trupelor britanice în Estonia - unde se află, în prezent, 900 de militari britanici -, desfăşurarea unor avioane de vânătoare în sudul Europei şi trimiterea a doua nave în estul Mării Mediterane.

Londra subliniază că orice incursiune rusă în Ucrana va însemna un ”dezastru umanitar”, care va antrena probabil deplasări forţate de populaţii la frontierele Europei, mai ales către ţări ca Lituania şi Polonia.

Regatul Unit a anunţat săptămâna aceasta desfăşurarea a 350 de militari suplimentari în Polonia, care adaugă celor 100 de militari britanici prezenţi deja pe teritoriul polonez.

Boris Johnson, care a efectuat săptămâna aceasta o vizită la Kiev, transmite Moscovei că ”lucrul pe care avem nevoie să-l vedem este o diplomaţie reală, nu o diplomaţie coercitivă”.

Ministrul britanic de Externe Liz Truss se află la Moscova, într-o vzită de două zile, în care s-a întâlnit cu omologul său rus Serghei Lavrov, cu scopul de a încuraja ”puternic” Rusia să se angajeze pe calea diplomatică.

Ministerul rus de Externe i-a replicat îndemnând partea britanică la o”schimbare de ton”, fără de care ”orice interacţiune productivă este imposibilă, fie în soluţionarea unor probleme bilaterale, fie în soluţionarea unor probleme internaţionale”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.