Londra consideră că cel mai bun mod de apărare a Republicii Moldova de un atac al Rusiei nu este o susţinere militară a Chişinăului, ci apărarea Ucrainei, declară joi, la Chişinău, ministrul britanic de Externe James Cleverly, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Noi credem cu putere că unul dintre cele mai bune moduri de apărare a (Republicii) Moldova de un atac fizic este să-i ajutăm pe ucraineni să se apere de agresiunea rusă”, declară şeful diplomaţiei britanice într-o conferinţă de presă comună cu omologul său moldovean Nicu Popescu.

”Puţine societăţi înţeleg tacticile ascunde ale activităţii ruse mai bine ca (Republica) Moldova şi Georgia”, apreciază Cleverly.

”Regatul Unit nu va sta cu mâinile în sân în timp ce Moscova le subminează democraţia, suveranitatea şi integritatea teritorială”, a dat el asigurări.

James Cleverly efectuează această vizită oficială pentru a anunţa o susţinere financiară suplimentară a Republicii Moldova şi Georgiei.

Chişinău urmează să primească zece milioaned e lire sterline (11,3 milioane de euro) în cadrul unei ”finanţări a unor reforme economice şi guvernanţei, inclusiv în sectorul energetic”.

”Noul angajament faţă de (Republica) Moldova intervine după o contribuţie în valoare de 12 milioane de lire sterline (13,6 milioane de euro) destinată luptei critice împotriva corupţiei şi în favoarea transparenţei” moldovene, a anunţat într-un comunicat Guvernul lui Rishi Sunak.

James Cleverly urmează să anunţe şi un ajutor în valoare de o jumătate de milion de lire sterline (aproape 570.000 de ruro) în vederea ”creării unui mediu” al unor alegeri libere şi corecte în 2024, protejate de ”amestecul extern”.

”Regatul Unit îşi creşte ssţinerea financiară a (Republicii) Moldova şi Georgiei, care suferă în continuare din cauza impactului destabilizator al invaziei ilegale a (preşedintelui rus Vladimir) Putin a Ucrainei”, se arată în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.