Liderul grupării Statul Islamic Abu Bakr al-Baghdadi şi-a îndemnat combatanţii încolţiţi din toate părţile în Siria şi Irak - într-o presupusă înregistrare audio difuzată joi - să ”reziste” în faţa inamicilor lor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Şefii Statului Islamic şi soldaţii lor şi-au dat seama că, pentru a obţine graţia lui Allah şi victoria, trebuie să dea dovadă de răbdare şi să reziste în faţa necredincioşilor, indiferent din ce alianţe fac parte”, afirmă şeful Statului Islamic.

Era necunoscută data înregistrării acestui discurs difuzat de al-Furqane, ”casa de producţie” a Statului Islamic, care difuzează înregistrări şi clipuri video ale celei mai temute organizaţii jihadiste din lume.

”Ceea ce contează nu este numărul, echipamentele şi forţa” adversarilor, subliniază şeful Statului Islamic, despre care s-a spus în mai multe rânduri că a fost ucis după ascensiunea grupării, în 2014, fără ca aceste zvonuri să fie confirmate vreodată.

El atacă ”naţiunile necredincioase şi în primul rând America, Rusia şi Iranul” care poartă împreună cu aliaţii lor, pe teren, ofensive separate împotriva grupării radicale, pe care au înfrânt-o în mai multe rânduri în Siria, devastată de război, şi în Irakul vecin.

Ultima manifestare a lui Abu Bakr al-Baghdadi difuzată de un organ media afiliat grupării sale a avut loc în noiembrie 2016.

El rupea atunci tăcerea după un an şi îşi îndemna oamenii, într-o înregistrare sonoră, să reziste până la martiriu asaltului forţelor irakiene lansat în noiembrie cu scopul de a recuceri oraşul Mosul.

Pe 16 iunie, Rusia a anunţat că probabil l-a ucis pe Abu Bakr al-Baghdadi într-un raid al aviaţiei sale, la sfârşitul lui mai, în apropiere de Rakka, în Siria. Ea a subliniat după aceea că verifica în continuare dacă acesta este mort.

Liderul Statului Islamic ar fi părăsit Mosulul la începutul lui 2017, probabil către frontiera irakiano-siriană.

Statele Unite au oferit 25 de milioane de dolari în schimbul capturării lui.

Susţinătorii săi îi numesc ”fantoma”, atât de rare îi sunt apariţiile publice.

La Mosul şi-a făcut singura apariţie publică cunoscută în iulie 2014, la Moscheea al-Nuri, distrusă în iunie, cu tot cu minaret, de către Statul Islamic.

Purtând un turban şi haine negre şi o barbă grizonantă, el i-a îndemnat atunci pe toţi musulmanii să-i jure credinţă, după ce a fost desemnat la conducerea califatului proclamat de gruparea sa în teritoriile cucerite în Irak şi în Siria vecină.

În prezent, ”califatul” său, proclamat în 2014, se clatină sub ofensivele militare, însă gruparea reuşeşte să lovească prin atentate sângeroase în întreaga lume.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.