Liderul Partidului Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta) Alexander Gauland a fost acuzat miercuri de istorici de renume că a parafrazat un discurs al lui Adolf Hitler din 1933 cu scopul de a denunţa o ”clică mondializată”, într-un articol de opinie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alexander Gauland, care conduce, de asemenea, împreună cu alţii, grupul parlamentar al AfD, a respins aceste acuzaţii, în cotidianul Tagesspiegel.

”Nu cunosc vreun pasaj corespindent de Adolf Hitler”, a dat el asigurări.

Doi istorici specializaţi în nazism şi antisemitism, Wolfgang Benz şi Michael Wolffsohn, afirmă că liderul politic, în vârstă de 77 de ani, care a fost acuzat în trecut de relativizarea perioadei naziste, s-a inspirat dintr-un discurs al Führerului susţinut la sfârşitul lui 1933 în faţa unor muncitori, la Berlin.

Într-un articol despre populism, publicat la 6 octombrie, în cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ), Alexander Gauland a atacat o ”clică mondializată care îşi are sediul în întreprinderi internaţionale, organizaţii ca ONU, în presă, star-up-uri, universităţi, ONG-uri, fundaţii, în partide şi în aparatele lor şi, întrucât controlează informaţia, dă tonul cultural şi politic”.

”Membrii săi trăiesc aproape exclusiv în marile oraşe (...), iar atunci când se mută la Berlin, la Londra sau în Singapore pentru a-şi schimba munca, ei găsesc peste tot aceleaşi apartamente, case, restaurante, magazine, şcoli private”, a continuat el.

În noiembrie 1933, Hitler a denunţat o ”mică clică internaţională dezrădăcinată, care aţâţă ura între popoare (...). Aceştia sunt niişte oameni (...) care trăiesc astăzi la Berlin, pot să se ducă mâine la Bruxelles şi poimâine la Paris, iar apoi la Praga sau Viena ori Londra şi care se simt peste tot acasă”. Dictatorul îi viza pe evrei.

Acest articol ”aderă ostentativ (la discursul) lui Hitler”, a apreciat istoricul Wolfgang Benz în Tagesspiegel. În opinia sa, acest lucru dă impresia că ”şeful AfD a pus pe birou textul discursului Führer-ului din 1933 atunci când şi-a redactat tribuna pentru FAZ”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.