Premierul belgian Charles Michel va găzdui vineri alţi cinci lideri de guverne UE la Bruxelles ca parte a unor eforturi de a ajunge la un compromis privind noile numiri în funcţiile importante din UE, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Toţi cei 28 de şefi de stat din UE vor participa la un summit pe 20-21 iunie pentru a ajunge la un acord ân privinţa succesorului lui Jean-Claude Juncker la conducerea Comisiei Europene. Această alegere va reflecta, parţial, rezultatele alegerilor europarlamentare de săptămâna trecută.

Un purtător de cuvânt al lui Michel, Barend Leyts, a declarat că premierii Pedro Sanchez din Spania şi Antonio Costa din Portugalia vor participa ca reprezentanţi ai taberei socialiste, iar Andrej Plenkovic din Croaţia şi Krisjanis Karins din Letonia vor fi reprezentanţii Partidului Popular European (PPE) la cina „neoficială” de vineri.

Grupul liberalilor va fi reprezentat de Charles Michel şi de premierul olandez Mark Rutte, a adăugat el.

Aceste „familii” politice s-au clasat pe primele trei poziţii la alegerile europarlamentare şi negociază ceea ce ar putea fi o coaliţie majoritară în Parlament.

Verzii, clasaţi pe poziţia a patra, sunt de asemenea implicaţi în discuţiile din parlament însă nu au niciun lider naţional în Consiliul European.

Consiliul European trebuie să nominalizeze viitorul şef al Comisiei, iar Parlamentul European trebuie să aprobe această nominalizare.

Discuţiile privind cele mai importante funcţii – care linclud conducerea Băncii Central Europene,  a  Consiliului European precum şi pe cea de şef al politicii externe a UE – au ca scop găsirea unui echilibru între interesele unor state, unor grupuri de state precum şi cele ale unor partide politice.

Liderii europeni doresc de asemenea ca mai multe femei să ocupe poziţii de conducere.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.