Liderii celor mai mari 20 de economii din lume se reunesc sâmbătă pentru a ajunge la un consens privind comerţul şi schimbarea climatică, după ce echipele lor au lucrat pe tot parcursul nopţii în tentativa de a încheia acorduri care în prima zi a summitului s-au dovedit imposibile, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cancelarul german Angela Merkel le-a oferit vineri seara liderilor un concert Beethoven la Elbphilarmonie, în timp ce consilierii lor au negociat toată noaptea pentru a găsi teren comun cu administraţia preşedintelui Donald Trump.

Cancelarul Merkel, pentru care summitul este o ocazie de a-şi dovedi calităţile diplomatice înainte de alegerile federale din septembrie, a salutat prima reuniune bilaterală Trump-Putin, ce a avut loc vineri. De altfel, această întâlnire, ce a început cu o stârngere de mână şi a durat timp de peste două ore, a fost una dintre cele mai intens aşteptate din ultimii ani.

Pe agenda discuţiilor s-a aflat interferenţa rusă în alegerile americane, dar cei doi şefi de stat au convenit să se concentreze pe viitor, nu pe trecut – un rezultat criticat dur de democraţii din Congres.

Liderilor G20 le-a fost dificil să ajungă la un consens privind clima şi politicile comerciale, în pofida unui apel lansat de Merkel pentru compromisuri în negocierile în care Trump şi restul şefilor de stat şi de guvern se află în tabere opuse.

„Echipele au mult de muncă în faţa lor în această noapte (vineri spre sâmbătă – n.r.)”, a declarat Merkel, referindu-se în special la negocierile comerciale. „Sper să ne aducă un rezultat bun în această noapte. Însă discuţiile sunt foarte dificile. Nu vreau să vorbesc despre acest lucru”, a adăugat ea.

De altfel, reprezentaţii statelor G20 lucrează de săptămâni pentru a ajunge la compromisuri, iar surse europene au declarat că au reuşit să găsească o nouă exprimare privind clima. Liderii nu şi-au dat încă acordul pentru folosirea ei.

Astfel, cel mai recent proiect de comunicat afirmă că Acordul de la Paris pentru combaterea schimbării  cu climatice este „ireversibil”, dar renunţă la o referire dintr-o versiune anterioară privind o „abordare globală”, pentru că unele ţări au interpretat această formulare ca sugerând că există o cale paralelă Acordului de la Paris.

De asemenea, include un paragraf care stipulează că Statele Unite vor „lucra strâns cu alţi parteneri pentru a-i ajuta să aibă acces şi să utilizeze combustibilii fosili în mod mai curat şi mai eficient”. Unii experţi sunt sceptici, însă, că liderii vor aproba referirea la combustibilii fosili, pentru că acest lucru ar putea fi interpretat drept o aprobare voalată a politicii Washingtonului.

Pe lângă rezolvarea diferendelor privind mediu şi climă, Merkel va trebui sâmbătă să conducă şi discuţiile privind migraţia – un dosar care a devenit şi mai dificil după învestirea lui Trump la Casa Albă, la începutul anului. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.