Libanul se află ”într-o situaţie de pericol”, avertizează joi emisarul special al preşedintelui francez Emmanuel Macron pentru Liban, fostul ministru de Externe Jean-Yves Le Drian, care salută totodată o continuare a negocierilor, care oferă o ”perspectivă” a unei ieşiri din conflictul dintre Israel şi mişcarea islamistă libaneză proiraniană Hezbollah, relatează AFP.
"În prezent Libanul este într-o situaţie de pericol privind unitatea şi integritatea sa", a avertizat Jean-Yves Le Drian la BFMTV/RMC, subliniind disensiuni între "comunităţile libaneze faţă de Hezbollah şi Israel".
"Libanul este ameninţat în integritatea sa pentru că există o parte a teritoriului său care este ocupată de către Israel şi o altă parte care este agitată şi animată de către Hezbollah, care serveşte interesele iraniene, deci o putere străină", analizează el.
El salută însă o continuare a unui armistiţiu şi vede "o perspectivă de 45 de zile în care vom continua să discutăm".
În acest proces, liderii libanezi sunt "de înaltă calitate" şi "sunt curajoşi", a subliniat el, referindu-se la o cerere de a negocia în mod direct cu Guvernul israelian în vederea scoaterii ţării din "acest cleşte şi ajungerii la un proces care să dea statului libanez mijloacele de a acţiona şi exista".
El consideră "pozitiv" faptul că Statele Unite se implică în procesul de negociere, "chiar dacă Israelul a refuzat ca Franţa să ia parte la aceste discuţii, iar libanezii cereau acest lucru".
Israelul şi Hezbollahul îşi continuă confruntările în Liban - în pofida armistiţiului.
Armata israeliană a desfăşurat atacuri dincolo de "linia galbenă" care delimitează o zonă de aproximativ zece kilometri în adâncimea părţii de sud a Libanului, în care militari israelieni îşi continuă operaţiunile susţinând că protejează populaţia din nordul Israelului de tiruri ale mişcării islamiste.




























