Directorul laboratorului acuzat de mass-media americane că ar fi posibila sursă a noului tip de coronavirus a dezminţit sâmbătă categoric orice responsabilitate. "Este imposibil ca acest virus să vină de la noi", a declarat într-un interviu pentru postul CGTN, Yuan Zhiming, directorul Institutului de virusologie din Wuhan, oraşul epicentrului pandemiei, potrivit AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit celor mai mulţi dintre oamenii de ştiinţă, noul coronavirus a fost probabil transmis la om de un animal. O piaţă din oraşul Wuhan a fost acuzată că a vândut animale sălbatice vii. Dar prezenţa, la câţiva kilometri de aceasta a Institutului de virusologie, a alimentat de mai multe luni ipoteza unei scurgeri din instalaţiile sale. 

"Ştim clar ce tipuri de cercetări sunt conduse la institut şi modul în care sunt gestionate virusurile şi probele", a adăugat directorul acestui institut care deţine un laborator P4, instalaţie de înaltă securitate care adăposteşte sursele celor mai periculoase virusuri cunoscute, precum Ebola. 

Prin simpla localizare a institutului de la Wuhan, "oamenii nu pot fi împiedicaţi să facă asocieri", a spus el, acuzând mass-media că "încearcă intenţionat să înşele oamenii" cu informaţii "în întregime bazate pe speculaţii", fără "probe". 

Potrivit The Washington Post, după mai multe vizite la institut, ambasada SUA la Beijing a alertat în 2018 autorităţile americane cu privire la măsurile de securitate aparent insuficiente dintr-un laborator care cerceta coronavirusurile provenite de la lilieci. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.