Propunerile lui Donald Trump în vederea unei limitări a arsenalelor nucleare nu sunt ”serioase”, a apreciat sâmbătă un purtător de cuvânt al Kremlinului, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele american a cerut administraţiei sale să pregătească o iniţiativă în vederea unui nou acord privind controlul armamentului strategic cu Rusia şi China, dezvăluia joi The Washington Post (WP).

Trump ar fi justificat aceste măsuri prin costul implicat de cursa înarmării, adăuga ziarul, citând oficiali de la Casa Albă.

”Ar fi ideal să debarasăm întreaga lume de arma nucleară, însă, pe de altă parte, ne-am priva de un factor de disuasiune”, a comentat Dmitri Peskov în faţa presei, în marja Summitului Noilor Drumuri ale Mătăsii, organizat la Beijing.

”Nu trebuie să uităm factorul disuasiunii, paritatea şi disuasiunea”, a adăugat el.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a precizat că Vladimir Putin şi preşedintele chinez Xi Jinping au purtat discuţii importante, în cadrul unei întâlniri, vineri, cu privire la situaţia din Siria, Venezuela şi Libia.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.