Kremlinul dispune de informaţii ”contradictorii” despre moartea şefului organizaţiei jihadiste Statul Islamic Abu Bark al-Baghdadi, anunţată ca probabilă de armata rusă în iunie şi, din nou, săptămâna trecută, de către un ONG sirian, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Informaţiile care ajung la noi sunt contradictorii şi sunt pe cale să fie verificate de agenţii noştri de informaţii”, a declarat pentru presă un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

”Nu avem informaţii sigure”, a adăugat el.

Moartea liderului Statului Islamic a fost anunţată săptămâna trecută de Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, la o zi după proclamarea de către Irak a victoriei sale la Mosul împotriva organizaţiei jihadiste. ONG-ul, care dispune de o largă reţea de surse în Siria, a spus însă că nu cunoaşte data şi nici circumstanţele presupusei morţi.

Armata rusă a anunţat pe 22 iunie că l-a ucis ”cu o probabilitate puternică” pe al-Baghdadi într-un atac aerian, la sfârşitul lui mai, în apropiere de oraşul Rakka (nord), în Siria, o informaţie pe care nu a confirmat-o vreo altă sursă.

Statele Unite au anunţat că nu pot nici să confirme şi nici să infirme moartea şefului Statului Islamic.

Începând din 2014, zvonuri şi informaţii despre moartea liderului organizaţiei jihadiste circulă cu regularitate, însă ele nu au fost confirmate vreodată.

Abu Bark al-Baghdadi nu a maii dat vreun semn de viaţă de la o înregistrare audio difuzată în noiembrie, la puţin timp după lansarea ofensivei de la Mosul, în care el îşi îndemna oamenii să lupte până la martiriu.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.