Preşedintele României, Klaus Iohannis, a reacţionat, luni, după atacul terorist din Viena, pe care îl califică, într-un mesaj pe Twitter, ca fiind un "act de teroare atroce".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Veşti teribile de la Viena în seara aceasta. Condamn cu tărie acest atroce act de teroare. Condoleanţele mele familiilor şi celor apropiaţi victimelor. România se solidarizează cu Austria", este mesajul transmis de Klaus Iohannis, pe Twitter.

 

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Harald Sörös, a declarat, pentru agenţia APA, că o persoană a fost ucisă şi alte 15 au fost rănite în atacul terorist din Viena. În urma intervenţiei forţelor de ordine, un suspect ar fi fost împuşcat.

Cele 15 persoane rănite se află internate în spital, a declarat purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Vienna Health, Christoph Mierau. Printre persoanele rănite se numără un ofiţer de poliţie, care este în state gravă. Alte cel puţin şase persoane sunt în stare gravă.

Mai mulţi atacatori ar fi acţionat în cel puţin şase locaţii din Viena, a confirmat Harald Sörös.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.