Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a exclus în mod categoric orice negocieri cu preşedintele american Donald Trump, într-o întâlnire cu premierul japonez Shinzo Abe, venit la Teheran în speranţa să contibuie la o diminuare a tensiunilor în Orientul Mijlociu, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Însă vizita inedită a lui Abe a fost depăşită de actualitate, coincizând cu noi atacuri misterioase la Marea Oman vizând două petroliere, asemănătoare celor care au vizat în mai patru nave în Strâmtoarea Ormuz şi care au amplificat tensiunile în regiune.

Donald Trump "nu merită să schimbăm mesaje cu el”, i-a spus ayatollahul Ali Khamenei lui Shinzo Abe - primul şef de Guvern japonez în Iran din 1978 care s-a întâlnit cu numărul unu al Republicii islamice.

”Nu am răspuns pentru el şi nu-i voi răspunde”, a adăugat Khamenei.

”Mi-am împărtăşit cu deplină francheţe opiniile personale despre ceea ce preşedintele (american) are în minte”, a declarat Abe presei japoneze după această întâlnire, apreciind că reuniunea constituie ”o etapă importantă” în vederea asigurării păcii şi stabilităţii în regiune.

Tensiunile din regiune, deja puternice din cauza crizei între Statele Unite şi Iran, au fost alimentate de noi atacuri de origine nedeterminată vizând două paetroliere - unul norvegian, celălalt japonez - la Marea Oman.

”ROL CONSTRUCTIV”

Acest nou episod are loc la aproape o lună de la atacuri vizând patru nave - între care trei petroliere - în largul Emiratelor Arabe Unite (EAU), un act în care Teheranul a fost arătat cu degetul de către Washington.

Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif a reacţionat rapid, apreciind drept foarte suspectă coincidenţa între aceste atacuri şi vizita lui Abe.

Japonia este un aliat-cheie al Washingtonului, inamicul jurat al Republicii islamice, şi întreţine relaţii în mod tradiţional bune cu Iranul.

Tensiunile dintre Iran şi Statele Unite alimentează temeri cu privire la izbucnirea unui război la Golful Persic şi o anumită îngrijorare faţă de viitorul Acordului de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian, din care Statele Unite s-au retras unilateral în mai 2018.

Abe a îndemnat miercuri Republica islamică ”să  joace un rol constructiv” în Orientul Mijlociu, după ce s-a întâlnit cu preşedintele Hassan Rohani.

”Nimeni nu vrea un război. Japonia doreşte să joace un rol de prim-plan în vederea scăderii tensiunilor”, declara premierul nipon, care a plecat de la Teheran joi seara.

Japonia, care importa până de curând 5% din petrolul său din Iran, a fost nevoită să renunţe la aceste achiziţii pentru a se conforma ultimelor sancţiuni americane impuse Iranului.

Economia niponă este foarte dependentă de petrolul de la Golful Persic, iar Tokyo acordă o mare importanţă stabilităţii aprovizionării sale cu hidrocarburi.

MESAJ DE LA TRUMP?

Rohani aprecia miercuri că vede în ”interesul Japoniei de a continua să cumpere petrol din Iran şi de a soluţiona problemele financiare” cu care se confruntă Teheranul din cauza sancţiunilor americane o ”garanţie” a unei îmbunătăţiri viitoare a relaţiilor deja bune între cele două ţări.

Însă asupra acestei probleme a vânzării petrolului iranian către Japonia, un purtător de cuvânt al Ministerului japonez de Externe, Takeshi Osuga, a ţinut să precizeze că este vorba despre ”o dorinţă a părţii iraniene”.

Acesta este lucru care ”ţine de decizia soietăţilor private”, iar ”eu nu pot să le prezic decizia”, a spus el.

După decizia lui Trump de a scoate Statele Unite din Acordul de la Viena, Washingtonul a reimpus sancţiuni economice Iranului.

Recent, Washingtonul a desfăşurat mijloace militare importante la Golful Persic, pentru a face faţă unei presupuse ”ameninţări iraniene”.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Guvernului japonez, Abe a discutat la telefon - din Iran - cu Trump, marţi, însă Tokyo a insistat asupra faptului că premierul nipon nu a venit la Teheran pentru ”a asigura o mediere între Iran şi Statele Unite”.

Însă, pe site-ul oficial lui Khamenei s-a sugerat că Abe i-a transmis liderului suprem un ”mesaj” de la Trump.

În ochii Teheranului, Japonia beneficiază  de o aură ca ţară care a reuşit să se modernizeze fără să renunţe la tradiţiile sale şi păstrându-şi o puternică identitate culturală.

În faţa consecinţelor politicii americane a ”presiunii maxime” asupra economiei sale, Iranul a ameninţat în mai să se dezangajeze treptat din Acordul de la Viena, în cazul în care partenerii săi, în special europni, nu îl ajută să ocolească sancţiunile americane.

”Principala mea preocuare este ca Iranul să respecte acest acord”, a declarat Abe după întâlnirea sa cu Rohani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.