Sistemul judiciar nord-coreean tratează deţinuţii ”mai rău decât animalele”, prin tortură, umilire şi smulgerea sub constrângere de mărturii, denunţă într-un raport Human Rights Watch (HRW), relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Organizaţia de apărarea drepturilor omului cu sediul în Statele Unite precizează că a intervievat zeci de foşti deţinuţi şi oficiali nord-coreeni şi denunţă situaţia din centrele de detenţie din Coreea de Nord, în care se practică adesea tortura.

Coreea de Nord - acuzată de încălcarea drepturilor omului la scară mare - este o ţară ”închisă”, despre  care se cunosc puţine cu privire la funcţionarea sistemului său judiciar.

Persoanele intervievate au declarat că detenţia de dinaintea unui proces este ”deosebit de dură” şi că deţinuţii sunt maltrataţi şi sunt bătuţi adesea.

”Regulamentul spune că deţinuţii nu trebuie să fie bătuţi, însă avem nevoie de măturii în timpul anchetei”, a explicat un fost ofiţer de poliţie.

”Atunci, trebuie să loveşti pentru ca să obţii mărturia”, a recunoscut el.

Foşti deţinuţi au declarat că au fost obligaţi să rămână în genunchi sau aşezaţi pe propriile picioare încrucişate fără să mişte - uneori timp de 16 ore la rând -, iar orice gest antrena o pedeapsă.

Erau bătuţi, atunci, cu bastoane, centuri de piele sau cu pumnii şi erau obligaţi să alegere în cerc până la 1.000 de ture pe marginea curţii închisorii.

”Acolo eşti tratat mai rău ca un animal, ceea ce sfârşeşti să ajungi”, a declarat un fost deţinut, Yoon Young Cheol.

Femeile intervievate au declarat că au fost agresate sexual.

Kim Sun Young, o vânzătoare în vârstă de aproximativ 50 de ani, care a fugit din Coreea de Nord în 2015, a declarat că a fost violată de către anchetatorul său într-un centru de detenţie.

Alt ofiţer a pipăit-o în timpul interogatoriului, a declarat ea, adăugând că nu a avut puterea săse opună.

În raportul său, HRW cere Phenianului ”să înceteze tortura endemică şi crudă şi tratamentele degradante şi inumane în centrele de detenţei”.

HRW îndeamnă Coreea de Sud, Statele Unite şi alte state membre ONU ”să exercite presiuni asupra Guvernului nord-coreean”.

În general, Coreea de Nord dă asigurări că respectă drepturile omului şi susţine că criticile comunităţii internaţionale reprezintă o campanie de defăimare care are ca scop ”să submineze sistemulsocialist sacru”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.