Un jurnalist olandez a fost ucis duminică în Libia, unde acoperea confruntările dintre forţele Guvernului de uniune naţională (GNA) şi organizaţia jihadistă Statul Islamic, la Sirt, potrivit unei surse medicale, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Opt militari din cadrul forţelor loialiste şi cel puţin zece jihadişti au fost ucişi în aceste confruntări, care au izbucnit duminică în acest bastion al Statului Islamic pe care trupele loialiste încearcă să-l recucerească de cinci luni.

"Un jurnalist olandez a fost ucis astăzi (duminică), atins în piept de un lunetist din cadrul Statului Islamic, în timp ce acoperea confruntări la Sirt", a declarat pentru AFP doctorul Akram Gliwan, un purtător de cuvânt al Spitalului Central din Misrata, unde sunt îngrijiţi răniţi din forţele guvernamentale.

El a precizat că este vorba despre jurnalistul Jeroen Oerlemans şi că trupul acestuia "se află în prezent la spitalul" din oraşul Misrata, situat la aproximativ 200 de kilometri vest de Sirt şi în care se află sediul comandamentelui forţelor GNA.

Oerlemans lucra în Libia pentru săptămânalul belgian Knack, care a confirmat moratea jurnalistului.

Moartea jurnalistului are loc în contextul în care noi confruntări au izbucnit duminică la Sirt, situat la 450 de kilometri est de Tripoli.

Spitalul de campanie instalat de forţele GNA la Sirt a anunţat moartea a opt militari loialişti. De asemenea, Spitalul Central din Misrata a anunţat că a internat 57 de combatanţi pro-GNA răniţi.

"Forţele noastre avansează" în cartierul în care s-au retras ultimii combatanţi din cadrul Statului Islamic şi au luptat cu un grup "care încerca să fugă" din oraş, au anunţat forţele proguvernamentale într-un comunicat.

 "Cel puţin zece cadavre" ale unor jihadişti au fost găsite, adaugă ele.

Statul Islamic a anunţat pe Twitter că a provocat pierderi forţelor pro-GNA şi a anunţat 64 de morţi sau răniţi.

Operaţiunea de recucerire a Sirtului, lansată pe 12 mai, avansează dificil, iar armata lansează cu regularitate noi ofensive intercalate cu perioade de acalmie.

Avioane militare aparţinând forţelor GNA au efectuat sâmbătă "şase ieşiri" în vederea pregătirii terenului "unei avansări a trupelor" către reduta jihadistă, situată în estul oraşului. Trupele sunt susţinute, de asemenea, de atacuri aeriene americane, al căror număr a ajuns la 177 de la 1 august, potrivit Centrului de comandament pentru Africa (Africom).

Forţele pro-GNA au recucerit cea mai mare parte a oraşului în confruntări, soldate cu peste 450 de morţi şi aproximativ 2.500 de răniţi în rândul acestor forţe. Bilanţul morţilor în rândul combatanţilor Statului Islamic este necunoscut.

O înfrângere a Statului Islamic ar reprezenta o lovitură grea pentru gruparea extremistă, care a înregistrat eşecuri militare în Irak şi Siria în ultimele luni.

Jeroen Oerlemans este primul occidental şi al doilea jurnalist ucis în timp ce acoperea confruntări la Sirt. Jurnalistul libian Abdelqader Fsouk a fost ucis în iulie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.