Judecătorul Neil Gorsuch, nominalizat de preşedintele Donald Trump şi confirmat de Senatul dominat de republicani, a depus luni, la Casa Albă, jurământul ca membru al Curţii Supreme de Justiţie, astfel că instanţa este dominată din nou de conservatori, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trump a obţinut cea mai mare victorie politică de la învestirea sa în funcţie şi a respectat o promisiune importantă de campanie atunci când Senatul a aprobat vineri numirea pe viaţă a judecătorului conservator de la Curtea de Apel din Colorado în instanţa supremă din ţară, în pofida unei opoziţii democrate vehemente.

După ce Gorsuch a depus jurământul, Curtea Supremă are cinci judecători conservatori şi patru liberali.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Gorsuch a depus jurământul în cursul unei ceremonii organizate în Grădina cu Trandafiri de la Casa Albă, sub privirea lui Trump. Locul pe care îl ocupă el a fost liber timp de 14 luni, după moartea judecătorului conservator Antonin Scalia, în februarie 2016.

Preşedintele american l-a descris pe Gorsuch drept o persoană integră, cu calificări fără egal şi profund loial Constituţiei SUA.

„Va lua decizii în dosare nu pe baza preferinţelor sale personale, ci pe baza citirii corecte şi obiective a legii”, a dat asigurări Trump.

„Poporului american (îi transmit că – n.r.) sunt copleşit de încrederea care mi-a fost acordată”, a spus cel mai nou membru al Curţii Supreme. „Nu voi uita niciodată că se aşteaptă mult de la cel căruia i se dă mult. Şi promit că voi face tot ceea ce este în puterea mea pentru a fi un servitor credincios al Constituţiei şi legilor acestei naţiuni măreţe”, a adăugat el.

Neil Gorsuch (49 de ani) este cea mai tânără persoană nominalizată în ultimii 25 de ani pentru poziţia de magistrat suprem şi ar putea să influenţeze timp de decenii orientarea aleasă de Curtea Supremă a Statelor Unite.

El este văzut drept un magistrat intelectual şi conservator, care s-a remarcat pentru susţinerea drepturilor religioase şi a deciziilor împotriva eutanasiei şi a sinuciderii asistate, fiind foarte aproape pe scara valorilor de Antonin Scalia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.