Preşedintele american Donald Trump l-a invitat pe premierul Boris Johnson într-o vizită la Casa Albă anul viitor, scrie presa britanică duminică, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Invitaţia a fost adresată în urma victoriei liderului conservator în alegerile legislative anticipate, scrie The Sunday Times. Londra vrea să încheie un acord comercial cu Statele Unite după ce părăseşte Uniunea Europeană (UE) la sfârşitul lui ianuarie.

”S-a sugerat mijlocul lui ianuarie, însă nu s-a convenit nimic încă. Dar este clar că ambele părţi vor să aibă loc la începutul lui 2020”, a declarat o sursă aproiată Casei Albe pentru The Sunday Times.

Johnson se fereşte să efectueze o vizită înaintea Brexitului, prevăzut la 31 ianuarie, şi ar prefera să o efectueze în urma unei remanieri a Guvernului, prevăzută în februarie, când ar urma să-l numească pe Michael Gove negociator al viitoarei relaţii comerciale cu UE, scrie The Mail on Sunday.

Acest lucru i-ar permite lui Johnson să-l ia pe Gove în vizita în Statele Unite, înaintea negocierii unui acord comercial cu UE după Brexit, scrie ziarul.

Unii analişti sunt îngrijoraţi de această vizită a lui Johnson, temându-se că premierul britanic ar putea fi implicat în procedura destituirii, în curs, a lui Trump, scrie The Sunday Times.

Johnson a obţinut o primă aprobare a acordului său de divorţ în Parlament vineri, primul pas către îndeplinirea promisiunii pe care a făcut-o în campanie de a scoate Regatul Unit din Uniunea Europeană la 31 ianuarie.

În contextul în care Marea Britanie se pregăteşte să părăsească UE, Johnson şi Trump s-au angajat luni, într-o convorbire la telefon, să încheie un acord comercial ”ambiţios”.

După victoria lui Johnson în alegerile de la 12 decembrie, Trump a subliniat că Washingtonul şi Londra pot să încheie un acord comercial ”masiv” după Brexit. ”Acest acord poate fi mai mare şi mai profitabil decât orice acord încheiat cu UE”, scria Trump pe Twitter.

Casa Albă şi Downing Street nu au comentat imediat cu privire la vizita lui Johnson.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.