Fostul consilier pentru securitate naţională al lui Donald Trump John Bolton a declarat luni că este dispus că depună mărturie în procesul din Senat pentru destituirea preşedintelui, aceasta fiind o evoluţie surprinzătoare care ar putea complica disputa din ultimele săptămâni referitoare la cum ar trebui să se desfăşoare procesul, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Dacă Senatul va emite o citaţie pentru depoziţia mea, sunt pregătit să depun mărturie”, a afirmat Bolton într-o declaraţie. Acesta a refuzat să facă alte comentarii.

Democraţii au exercitat presiuni asupra lui Bolton şi a altor trei oficiali de rang înalt ai administraţiei Trump pentru a depune mărturie în procesul din Senat. Republicanii au afirmat în schimb că orice decizie referitoare la audierea martorilor în proces trebuie să fie luată după audierea declaraţiilor de deschidere a procesului.

“John Bolton ar trebui să depună mărturie”, a afirmat pe Twitter Mark Warner, principalul democrat membru în comisia pentru informaţii din Senat.

Preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, nu a trimis încă Senatului articolele aprobate de Cameră pentru inculparea lui Trump, punând sub semnul întrebării programul procesului.

Liderul republicanilor din Senat, Mitch McConnell, pe care Pelosi îl acuză că vrea să îl protejeze pe preşedinte, a spus că procesul nu poate începe până când acuzaţiile nu sunt trimise oficial acestei camere.

Un alt lider republican important din Senat a spus că dacă Pelosi nu va trimite articolele în curând, regulile ar putea fi schimbate.

”Nu îi vom permite lui Nancy Pelosi să se folosească de regulile Senatului în favoarea ei”, a declarat preşedintele Comisiei Judiciare din Senat, Lindsey Graham, aliată a lui Trump, la emisiunea “Sunday Morning Futures” de la Fox News Channel.

Camera Reprezentanţilor, unde democraţii sunt majoritari, l-au acuzat pe Trump de abuz de putere în folos personal pentru că a cerut Ucrainei să anunţe o investigaţie împotriva fostului vicepreşedinte american Joe Biden, democratul cu cele mai mari şanse pentru a fi nominalizat drept candidat la preşedinţia SUA.

Preşedintele mai este acuzat de obstrucţionarea Congresului prin ordonarea oficialilor administraţiei şi ai agenţiilor să nu colaboreze în investigaţia pentru inculparea preşedintelui.

Trump susţine că nu a făcut nimic greşit şi că procesul este o încercare partizană de a-l priva de victoria în alegerile din 2016.

Este improbabil ca Senatul, unde republicanii sunt majoritari, să îl găsească vinovat pe preşedinte şi să îl înlăture din funcţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.