Japonia a ridicat joi avioane de vânătoare după ce două avioane de patrulare ruseşti au fost detectate zburând în cerc în jurul ţării, dar fără să intre în spaţiul aerian japonez, a anunţat Ministerul Apărării, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ultima dată când avioane militare ruseşti au zburat în jurul Japoniei a fost în 2019, a declarat vineri un oficial al ministerului pentru AFP. La acel moment, bombardierele au intrat în spaţiul aerian al ţării.

Avioane ruseşti Tu-142 au zburat joi din marea dintre Japonia şi Coreea de Sud spre regiunea sudică Okinawa, potrivit unui comunicat al ministerului. Ele au zburat apoi spre nord, deasupra Oceanului Pacific, spre nordul insulei Hokkaido, adaugă comunicatul. „Ca răspuns, am mobilizat de urgenţă avioane de luptă ale Forţelor Aeriene de Autoapărare”, a precizat ministerul.

Evenimente

15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania

Potrivit sursei citate, avioanele ruseşti au survolat, de asemenea, Insulele Kurile, cunoscute în Japonia sub numele de „Teritoriile Nordului”, care fac obiectul unei dispute teritoriale între cele două ţări. URSS a cucerit acest arhipelag vulcanic strategic situat la nord de Hokkaido în ultimele zile ale celui de-al Doilea Război Mondial. Rusia menţine acolo o prezenţă militară.

De la începutul conflictului din Ucraina, relaţiile dintre Rusia şi Japonia, ţară care s-a alăturat poziţiei taberei occidentale, s-au deteriorat şi mai mult. În schimb, relaţiile dintre Moscova şi Beijing s-au aprofundat de la începutul ofensivei ruse în Ucraina, în februarie 2022, pe care China nu a condamnat-o niciodată.

La începutul acestei săptămâni, forţele navale chineze şi ruse au început manevre în nordul Mării Japoniei, în cadrul unor exerciţii navale ruse de mare amploare ca răspuns, potrivit liderului rus Vladimir Putin, la prezenţa tot mai mare a Statelor Unite şi a aliaţilor lor în Asia-Pacific. Exerciţiile fac parte dintr-o manevră navală majoră, Ocean-2024, pe care Vladimir Putin a descris-o ca fiind cea mai mare de acest fel „din ultimele trei decenii”.

„Statele Unite şi (ţările) lor satelit îşi sporesc prezenţa militară în apropierea frontierelor de vest ale Rusiei, în Arctica şi în regiunea Asia-Pacific”, a reproşat liderul rus ca argument pentru desfăşurarea acestor exerciţii.

La sfârşitul lunii august, guvernul japonez a semnalat incursiunea unui avion militar chinez în spaţiul său aerian, denunţând „o încălcare gravă” a suveranităţii sale şi o ameninţare „total inacceptabilă” la adresa securităţii sale. Beijingul a declarat că „verifică” faptele, asigurând în acelaşi timp că „China nu are nicio intenţie de a invada spaţiul aerian al vreunei ţări”, conform declaraţiilor unui purtător de cuvânt, Lin Jian. Câteva zile mai târziu, Japonia a condamnat o incursiune în apele sale teritoriale a unei nave a marinei chineze în largul insulelor sale sudice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.