Ivanka Trump, fiica preşedintelui american Donald Trump, a reacţionat pe Facebook după votul din Camera Reprezentanţilor, care a aprobat joi, ancheta în vederea unei proceduri de destituire a liderului de la Casa Albă. Ea a postat un citat dintr-o scrisoare adresată de Thomas Jefferson fiicei sale Martha, subliniind că "unele lucruri nu se schimbă niciodată".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“…înconjurat de duşmani şi spioni care urmăresc şi pervertesc orice cuvânt ce-mi iese pe gură sau orice cuvânt ce îl scriu, şi inventând lucruri acolo unde faptele dau greş", Thomas Jefferson într-o scrisoare adresată fiicei sale Martha despre viaţa la Washington, D.C. Unele lucruri nu se schimbă niciodată, tată!", a scris Ivanka.

Camera Reprezentanţilor Statelor Unite a aprobat joi, în sesiune plenară - cu 232 de voturi la 196 -, ancheta în vederea unei proceduri de destituire a lui Donald Trump, care intră astfel într-o nouă fază, publică, relatează AFP.

Aleşii s-au conformat, astfel, consemnelor de vot date de partidele lor.

Aleşii democraţi încearcă să arate că Donald Trump a exercitat presiuni asupra Kievului cu scopul de a obţine informaţii compromiţătoare pentru a-l murdări pe fostul vicepreşedinte american Joe Biden, bine plasat pentru a-l înfrunta în alegerile din 2020.

Preşedintele american dezminte orice încălcare în exercitarea funcţiei şi se declară vizat de o ”lovitură de stat”.

Un fost consilier în domeniul securităţii naţionale de la Casa Albă, John Bolton, a fost convocat săptămâna viitoare la audieri în comisiile din Camera reprezentanţilor însărcinate cu ancheta în cadrul procedurii de destituire a lui Trump.

Locatarul Casei Albe a reacţionat rapid pe Twitter şi a denunţat ”cea mai mare vânătoare de vrăjitoare din Istoria americană”.

”Este nedrept, anticonstituţional şi fundamental antiamerican”, a denunţat, la rândul său, Casa Albă într-un comunicat.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.