Israelul a propus Hamas - printr-o mediere a Egiptului şi Qatarului, o ”pauză” de două luni în confruntările armate şi în raidurile din Fâşia Gaza, în schimbul eliberării tuturor ostaticilor, dezvăluie site-ul american Axios, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această propunere nu înseamnă însă sfârşitul Războiului din Fâşia Gaza, ci doar un al doilea armistiţiu, după armistiţiul de o săptămână care a permis eliberarea a aproximativ 100 de ostatici, în schimbul eliberării a cel puţin 240 de deţinuţi palestinieni încarceraţi în Istrael.

Propunerea Israelului prevede întoarcerea în Israel a ostaticulor în viaţă şi a rămăşiţelor unor ostatici ucişi în mai multe faze.

Prima fază priveşte femei şi bărbaţi în vârstă de peste 60 de ani, potrivit Axios.

Urmează, apoi, femeile-militar, bărbaţii în vârstă de până la 60 de ani care nu sunt militari, bărbaţii militari şi apoi rămăşiţele ostaticilor.

În cadrul acestui plan, Israelul şi Hamasul ar urma să se înţeleagă în avans asupra numărului deţinuţilor palestinieni care urmează să fie eliberaţi în schimbul fiecărui ostatic, în funcţie de faze, potrivit Axios.

Premierul Benjamin Netanyahu s-a întâlnit luni cu membri ai familiilor ostaticilor.

El a evocat, în cadrul acestei întâlniri, o ”iniţiativă” israeliană, dar a spus că nu este în măsură să o ”detalieze”, scrie presa israeliană.

REUNIUNE DIPLOMATICĂ LA BRUXELLES

Guvernul Netanyahu discută despre o ”pauză”, însă refuză, pe terem lung, ”soluţia cu două state”, adică înfiinţarea unui stat palestinian independent alături de Israel, au denunţat luni, la Bruxelles, miniştii de Externe ai statelor membre ale Uniunii Europene (UE).

Miniştii de Externe ai UE s-au întâlnit pe rând şi separat cu omologii lor israelian Israel Katz şi palestinian Riyad al-Maliki.

Israel Katz a declarat că vrea să se asigure de susţinerea UE în Războiul din Fâşia Gaza şi faţă de eliberarea ostaticilor.

”Ministrul (israelian) ar fi putut să profite de timpul său şi să se preocupe de securitatea ţării sale şi de numărul mare de morţi din (Fâşia) Gaza”, l-a atacat şeful diplomaţiei europene Josep Borrell - iritat de refuzul israelian de a discuta despre soluţia cu două state.

”Care sunt celelalte soluţii la care se gândesc ei?”, s-a întrebat Josep Borrell.

”Să-i facă să plece pe toţi palestinienii? Să-i omoare?”, a denunţat el.

Israelinii ”sunt pe cale să semene seminţele urii pentru generaţiile viitoare”, a acuzat Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate.

REGIONALIZAREA RĂZBOIULUI

În afara teritoriilor palestiniene, Războiul din Fâşia Gaza exacerbează tensiunile dintre Israel şi aliaţii proiranieni ai Hamas - mişcarea islamistă libaneză Hezbollah şi rebelii huthi din Yemen.

Huthi îşi multiplică atacurile împotriva traficului internaţional maritim la Marea Roşie şi la Golful Aden, în susţinerea palestinienilor din Fâşia Gaza, afirmă ei, creând dificultăţi armatorilor şi crescând factura transportului maritim.

Statele unite şi Regatul Unit au bombardat din nou, în noaptea de luni spre marţi, instalaţii huthi în Yemen, cu speranţa, afirmă ele, ”să slăbească” arsenalul militar al acestor rebeli şi să favorizeze o reluare a traficului maritim la Marea Roşie.

Însă un oficial de rang huthi, Mohammed al-Bukhaiti, avertizează că aceste atacuri nu fac decât ”să crească hotărârea poporului yemenit de a-şi asuma responsabilităţile morale şi umanitare faţă de oprimaţii din Fâşia Gaza”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.