Sute de poliţişti israelieni au extras cu forţa, joi, colonişti baricadaţi în sinagoga din colonia Amona, în Cisiordania ocupată, un epilog al unei psihodrame care a determinat Guvernul să promită că va crea o nouă colonie - prima în ultimii 25 de ani, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţişti au încercat timp de mai multe ore să forţeze căile de acces în lăcaşul de rugăiune şi să finalizeze operaţiunea lansată cu o zi înainte vizând să-i evacuzeze pe cei 200-300 de locuitori ai acestei colonii, a cărei demolare a fost ordonată de către Curtea Supremă.

Transmisă în direct de posturile israeliene, această evacuare teatrală a constituit punctul culminant al unei bătălii care a durat câţiva ani, cu importante mize umane, politice şi diplomatice.

Poliţiştii au avut nevoie de mult timp ca să tracă de plăcile de metal şi grinzile amplasate în spatele uşilor şi ferestrelor, protejându-se cu scuturi de scuipatul, substanţele caustice şi proiectilele lansate printre crăpături.

În interior, zeci de tineri, adunaţi în jurul a doi rabini, au opus rezistenţă, cu corpurile lor. Poliţiştii au atacat, până la urmă, pereţii şi deschizături din prefabricate cu fierăstraie circulare. Odată intraţi înăuntru, ei i-au extras pe protestatari unul câte unul.

Mulţi erau adolescenţi, veniţi din coloniile din jur, cu convingerea de nezdruncinat că aceste terenuri din Cisiordania - un teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967 - sunt israeliene, potrivit Bibliei, indiferent ce spun judecătorii, plaestinienii sau comunitatea internaţională.

”Plecăm cu inima zdrobită”, a declarat unul dintre rabini, Yair Frank. ”Am acţionat pentru pământul Israelului şi poporul israelian”.

PRIMA COLONIE NOUĂ DIN 1992

Cu o zi înainte, poliţişti s-au luat la bătaie cu sute de tineri care-i acuzau că trădează poporul evreu, într-un vacarm de strigăte, de scandări şi, sporadic, tiruri cu pietre.

Poliţiştii au reuşit, cu eforturi importante şi în ţipetele şi plânsetele ocupanţilor, să evacueze aproape toate cele câteva zeci de locuinţe din prefabricate în care coloniştii s-au instalat de la sfârşitul anilor '90, în vârful unui presupus deal biblic.

””Opt poliţişti au fost răniţi (joi), 24 ieri (miercuri), 14 persoane au fost arestate (joi). Numărăm arestările de astăzi. Scopul era evacuarea zonei. S-a făcut”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei, Micky Rosenfeld.

Amona urmează să fie demolată săptămâna viitoare, a anunţat el.

Evacuarea ar putea să rămână drept începutul a ceea ce ministrul israelian al Apărării Avigdor Lieberman a catalogat drept o ”nouă epocă” a colonizării.

Premierul Benjamin Netanyahu a anunţat miercuri seara formarea unui grup însărcinat să caute rapid teren pentru o nouă colonie a oamenilor de la Amona.

Colonizarea a continuat în timpul tuturor guvernelor israeliene, începând din 1967. Însă niciunul nu a anunţat în mod oficial o nouă colonie - din 1992 încoace - înainte de acordurile de la Oslo cu privire la autonomia palestiniană, a declarat pentru AFP Hagit Ofran, de la organizaţia anticolonizare ”Pacea acum”.

COLONIŞTII CÂŞTIGĂ ”PRIN KO”.

Aceasta este o decizie ”foarte gravă”, a adăugat Ofran, precizând că relativul moratoriu, începând din 1992, nu a împiedicat colonizarea. Israelul fie construia în interiorul coloniilor existente, fie recunoştea retroactiv colonii care nu aveau aprobare oficială.

Amona, care era una dintre aceste colonii ”sălbatice”, a cristalizat problematica colonizării într-un punct de cotitură.

Ea a servit agendei mişcării de lobby a coloniştilor până în interiorul Guvernului. Ea a inspirat un proiect de lege care va permite legalizarea a 55 de colonii ”sălbatice” şi preluarea a sute de hectare de terenuri palestiniene. Critici ai textului denunţă un pas în plus către anexarea Cisiordaniei, pe care anumite ministere o cer în mod deschs.

Contrar Israelului, ONU consideră toate coloniile ilegale şi un obstacol în calea păcii, în continuare de netrecut, între israelieni şi palestinieni.

Afectat de dreapta şi de anchetele poliţiei, Netanyahu s-a năpustit în spaţiul deschis de venirea lui Donald Trump la putere şi a renunţat la relativa reţinere la care era obligat, spune el, de presiunea ”enormă” a administraţiei Obama.

Începând de la 20 ianuarie, Israelul a anunţat construirea a 6.000 de locuinţe în colonii.

Fără să se fi instalat în inimile israelienilor, ”mişcarea coloniştilor (care va marca 50 de ani de existenţă peste cinci luni) a câştigat războiul prin KO”, în dezbaterea publică, scria cotidianul Maariv.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.