Iranul vrea să impună o taxă de trecere prin Strâmtoarea Ormuz. O comisie parlamentară a aprobat deja un proiect în acest sens

Iranul vrea să impună o taxă de trecere prin Strâmtoarea Ormuz. O comisie parlamentară a aprobat deja un proiect în acest sens

O comisie parlamentară iraniană a aprobat un proiect care vizează impunerea de taxe de trecere navelor care tranzitează prin strategica Strâmtoare Ormuz, a relatat luni presa iraniană de stat.

Citatând un membru al comisiei de securitate a Parlamentului, televiziunea de stat a precizat că proiectul prevede „dispoziţii financiare şi sisteme de taxare în riali”, moneda iraniană, precum şi o cooperare cu Omanul, de cealaltă parte a strâmtorii, relatează Le Figaro.

De asemenea, textul include „interdicţia de trecere pentru americani şi regimul sionist” (Israel), precum şi o interdicţie pentru alte ţări care impun sancţiuni împotriva Iranului.

În timp de pace, aproximativ o cincime din petrolul brut şi gazul natural lichefiat la nivel mondial tranzita strâmtoarea Ormuz.

De la începutul războiului, traficul a scăzut cu aproximativ 95%, potrivit platformei de monitorizare maritimă Kpler. Repercusiunile se resimt pe toate pieţele energetice mondiale.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră