Iranul a arestat un opozant al regimului, din Statele Unite, pe care-l acuză că se află la originea unui atentat sângeros din 2008, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Jamshid Sharmahd, liderul grupării teroriste Tondar (Tunet), care a condus acţiuni armate teroriste în Iran din America, a fost arestat în urma unei operaţiuni complexe şi se află în prezent pe mâinile puternice (ale agenţilor noştri)”, a anunţat sâmbătă, la televiziunea de stat iraniană, Ministerul iranian al Informaţiilor.

Teheranul nu precizează circumstanţele acestei arestări, însă anunţă că deţinutul se află în Iran.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american a anuţat sâmbătă că Guvernul Trump ”este la curent cu informaţii despre deţinerea domnului Sharmahd”.

”Reginmul iranian este cunoscut de mult timp ca arestând cetăţeni iranieni şi străini în baza unor false acuzaţii. Noi îndemnăm Iranul să dea dovadă de cea mai mare transparenţă şi să se conformeze tuturor standardelor juridice internaţionale”, a declarat el.

Organizaţia Tondar, cu sediul la Los Angeles şi care nu a confirmat această arestare, apără restaurarea monarhiei în Iran.

Organizaţia anunţă pe site că Jamshid Sharmahd, un inginer în electronică născut în 1955, deţine dublă cetăţenie - iraniană şi germană.

Teheranul îl acuză că a urzit atentatul la o moschee în Shiraz, un oraş situat în sudul ţării, soldat cu 14 morţi şi 215 rpniţi în 2008.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.