Iranul condamnă ferm atacurile aeriene ale armatei ”teroriste” americane de vineri seara împotriva mai multor instalaţii situate pe coasta de sud a Iranului, denunţă sâmbătă într-un comunicat Ministerul iranian de Externe, relatează AFP.
Aceste atacuri ”constituie o încălcare flagrantă a paragrafului 4 al articoului 2 al Chartei ONU şi o încălcare flagtrantă a paragrafului 1 al protocolului acordului” încheiat de Iran cu Statele Unite la 17 iunie în vederea încheierii Războiului din Orientul Mijlociu, denunţă Teheranul.
Vicepreşedintele american J. D. Vance a ameninţat vineri că Statele Unite vor răspunde oricărui atac al Iranului prin ”violenţă”.
”Iranul a semnat un acord de încetarea focului. Noi l-am respectat. Dacă au dezacorduri cu privire la punerea în aplicare a prtotocolului acordului, pot pune mâna pe telefon. Însă violenţa nu va provoca decât violenţă”, a scris pe X vicepreşedintele lui Donald Trump.
Gardienii Revoluţiei, armata ideologică a regimului de la Teheran, au anunţat sâmbătă că au atacat poziţii americane în regiunea Golfului Persic, ca represalii la atacurile americane, potrivit televiziunii de stat iraniene Irib.
Armata americană a anunţat că a lovit ţinte în Iran ca represalii, în urma unui atac împotriva unui vas comercial, în Strâmtoarea Ormuz, pe care l-a atribuit Iranului.
https://t.co/CckXLJSpah pic.twitter.com/NoMQ7cNtN5
— U.S. Central Command (@CENTCOM) June 27, 2026
”Dacă agresiunea se repetă, răspunsul nostru va fi şi mai mare”, au avertizat Gardienii Revoluţiei.
Armata americană a anunţat vineri că a lovit ţinte în Iran în urma unui atac pe care l-a atribuit iranienilor împotriva unui cargou care traversa Strâmtoarea Ormuz joi.
Acesta este primul atac american cunoscut după semnarea unui protocol al unui acord între Washington şi Teheran la 17 iunie.
Armata americană ”a ţintit locuri de depozitare a unor rachete şi drone şi instalaţii radar de coastă în Iran”, ca represalii faţă de ”atacul de joi împotriva unei nave comerciale care traversa Strâmtoarea Ormuz” , a anunţat pe X armata americană.
Această ”agresiune nejustificată împotriva unei nave comerciale de către forţele iraniene este o încălcare a armistiţiului”, a subliniat ea.
Televiziunea de stat iraniană a anunţat vineri seara o explozie şi impactul unui proiectil pe un chei în oraşul Sirik, în sudul Iranului.
Ea a anunţat mai multe tiruri de avertisment vizând ”nave aflate în infracţiune” în Strâmtoarea Ormuz.
Preşedintele american Donald Trump a catalogat mai înainte atacul împotriva cargoului o ”încălcare stupidă” a armistiţiului, după ce cei doi beligeranţi au intrat într-o fază de 60 de zile de negocieri în vederea încheierii unui acord final.
”Veţi vedea”, a răspuns el evaziv unor întrebări despre un răspuns militar american.




























