Inundaţii devastatoare în Nepal: O femeie a fost găsită în viaţă la câteva zile după ce familia începuse ritualurile de doliu - VIDEO

Inundaţii devastatoare în Nepal: O femeie a fost găsită în viaţă la câteva zile după ce familia începuse ritualurile de doliu - VIDEO
FOTO: X

Credeau că femeia a pierit în inundaţiile devastatoare din Nepal, aşa că familia lui Chandika Kumari Shrestha a început ritualul de doliu pentru moartea ei. Însă la zece zile după inundaţii, echipele de salvatori au găsit-o în viaţă în interiorul casei sale prăbuşite din satul Betrawati, unde supravieţuise într-un spaţiu îngust cu aer, înconjurată de apă şi noroi, relatează Reuters.

„Casa cu patru etaje a fost ​spulberată de inundaţii şi a rămas în mijlocul unor nisipuri mişcătoare. În timp ce ​ne plimbam în jurul ei, am auzit o voce strigând «salvaţi-mă»”, a declarat ofiţerul de poliţie Mahendra Darnal.

Într-o operaţiune de salvare desfăşurată sâmbătă, care a durat 45 de minute, Darnal şi echipa sa au găsit-o pe Shrestha (64 de ani) într-un spaţiu îngust şi au transportat-o la un spital militar.

„Am ţinut legătura cu familia şi aceştia începuseră deja perioada de doliu de 11 zile”, a spus Darnal.

Shrestha se număra printre sutele de persoane dispărute în Betrawati, una dintre zonele afectate cel mai grav de inundaţiile din Nepal şi acoperită de depozite albe compactate aproape ca betonul. Echipele continuă să recupereze zeci de cadavre.

Piaţa oraşului şi majoritatea clădirilor rezidenţiale, unele înalte de până la patru etaje, au fost aproape complet îngropate sub dărâmăturile lăsate de un torent care a măturat valea, parte a unui dezastru care a ucis peste 1.300 de persoane în întreg Nepalul. Mii de persoane rămân dispărute.

Echipele de salvare, purtând căşti de protecţie, au fost văzute săpând cu lopeţi, în timp ce unele se târau prin crăpăturile clădirilor prăbuşite, fluierând periodic pentru a atrage atenţia oricărei persoane blocate şi încă în viaţă.

Cu cinci zile în urmă, 24 de cadavre au fost găsite în stare de descompunere în zona pieţei din Betrawati, într-o clădire care adăpostea un mic magazin, a spus Darnal.

ÎN CĂUTAREA SEMNELOR DE VIAŢĂ

La unsprezece zile de la prăbuşirea gheţarului care a declanşat inundaţiile devastatoare, aproape 5.000 de persoane sunt încă date dispărute. Sute de cadavre au fost purtate de apă pe malurile râurilor, departe de districtul Rasuwa, devastat de dezastru. În Chitwan, la sute de mile distanţă, au avut loc mai multe runde de înmormântări în masă pentru cadavrele neidentificate şi în stare avansată de descompunere.

Chiar dacă speranţa începe să se estompeze, autorităţile din Nepal îşi continuă eforturile de a căuta persoane blocate în tuneluri şi sub straturile groase de noroi care s-au întărit peste clădiri.

De vineri, au reuşit să scoată trei persoane din tuneluri, printre care un cetăţean chinez de lângă râul Trishuli, unde se crede că peste 900 de persoane sunt încă blocate.

Alţii, precum Shrestha, au supravieţuit în condiţii extraordinare, printre care şi un băiat de 8 ani care s-a reunit, la rândul său, cu mama sa.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră