Premierul britanic Rishi Sunak estimează că atacul cu rachetă din Polonia - indiferent cine autorul acestuia - ”nu ar fi avut loc dacă Rusia nu ar fi invadat Ucraina” şi subliniază intensitatea bombardamentelor ruseşti din momentul incidentului, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Polonia a evocat o ”rachetă de fabricaţie russească”, iar Kievul a acuzat Moscova, care a dezminţit.

Sunak a insistat în faţa presei, la un summit G20, în Indonezia, că este necesar ca anecheta să se desfăşoare.

”Nimic din toate astea nu ar fi avut loc dacă Rusia nu ar fi invadat Ucraina. Aceasta este realitatea crudă şi implacabilă a războiului (preşedintelui rus Vladimir) Putin”, a denunţat premierul britanic.

”Atât timp cât va continmua, (războiul lui Putin) va constitui o ameninţare la adresa securităţii noastre şi a aliaţilor noştri, iar atât timp cât va continua, el va continua să devasteze economia mondială”, a denunţat Sunak.

”Nu există nicio singură persoană în lume care să nu fi resimţit repercusiunile războiului lui Putin”, a subliniat Sunak, în contextul în care preţul energiei şi produselor alimentare au ”explodat”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.