Aproxmativ 100 de pompieri acţionau marţi împotrva unui incendiu care devasta un sat situat la est de Londra, pe o caniculă care bate recorduri în Regatul Unit, anunţă pompierii, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unor imagini suprinse din elicopter de către postul Sky News, acest incendiu a cuprins zone de vegetaţie şi a distrus mai multe clădiri şi case în satul Wennington, situat la aproximativ 30 de kilometri de centrul Londrei.

Aproximativ 100 de pompieri şi 15 vehcule de intervenţie au fost desfăşuraţi, anunţă într-un mesaj postat pe Twitter pompierii din Londra.

Pompierii din Londra - chemaţi la ”mai multe incendii importante în capitală, în timpul valului de căldură record de azi (marţi)” - au lansat o procedură de urgenţă care permite desfăşurarea mai multor resurse la intervenţie.

Mai multe incendii în zone verzi au izbucnit în mai multe zone de la periferia Londrei.

Regatul Unit a depăşit pentru prima oară, în timpula actualei canicule din Europa, pragul de 40°C.

Agenţia meteorologică britanică Met Office a anunţat marţi că s-au înregistrat 40,2°C pe Aeroportul Heathrow, la Londra.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.