Incendiile violente care au devastat peste 100.000 de hectare de teren în Grecia, de la sfârşitul lui iulie, au fost controlate, declară vineri un purtător de cuvânt al pompierilor pentru AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Începând de ieri (joi), nu mai există un front activ major, ci doar focare răzleţe”, a declarat AFP un purtător de cuvânt al pompierilor, în urma unor precipitaţii în regiune şi unei scăderi a temperaturii atmosferice.

Echipe de sute de pompieri, susţinute din străinătate, rămâneau în alertă, din cauza riscului reizbucnirii focului pe Insula Evia, afectată cel mai dur de aceste incendii, dar şi în regiunea Arcadia, în Peninsula Peloponez, potrivit aceleiaşi surse.

Rafale importante de vânt urmează să aibă loc în weekend, care pot extinde rapid eventuale incendii.

Sute de case şi de întreprinderi mici au fost devorate de flăcări pe Insula Evia, situată la 200 de kilometri nord-est de Atena, dar şi într-o parte a Peloponezului şi la periferia Atenei, începând de la 27 iulie.

Aceste incendii, cauzate de caniculă, la începutul lui august, au cauzat pagube de mediu considerabile.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a evocat o catastrofă de mediu fără precedent, pe care a legat-o în mod direct de modificările climatice.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.