Danemarca anunţă o scurgere masivă de date care afectează 8,8 milioane de persoane, mai mult decât populaţia ţării

Danemarca anunţă o scurgere masivă de date care afectează 8,8 milioane de persoane, mai mult decât populaţia ţării

Baza de date centrală care ţine evidenţa persoanelor rezidente sau înregistrate în Danemarca a fost ţinta unui atac cibernetic, ceea ce a permis accesul la datele a 8,8 milioane de persoane, a anunţat luni ministerul danez responsabil cu domeniul digital, relatează AFP.

„Administraţia registrului naţional (CPR) a constatat că persoane neautorizate au obţinut acces ilegal, în special la numele, adresele, precum şi la numerele CPR (echivalentul numărului de asigurare socială, n.r.) a aproximativ 8,8 milioane de persoane înregistrate (în viaţă, emigraţi, decedaţi etc.)”, se arată într-un comunicat.

O anchetă este în curs, dar, în acest moment, autorii acestei intruziuni nu au fost identificaţi, potrivit aceleiaşi surse.

Aceştia au obţinut accesul prin intermediul accesului - legal - al unei companii daneze. Acest acces a fost revocat între timp.

Vineri, administraţia a fost informată despre o „anomalie” în sistemul CPR „în cursul lunii septembrie”. În timpul weekendului, s-a putut stabili numărul datelor obţinute.

„Este vorba de un incident extrem de grav”, a declarat ministrul Christina Egelund, citată în comunicat. „Împreună cu toate autorităţile implicate, suntem în proces de a evalua amploarea completă a incidentului”, a adăugat ea.

În urma acestei scurgeri de informaţii, administraţia a anunţat că a pus în aplicare măsuri pentru a preveni repetarea unor incidente similare.

Registrul naţional conţine datele a 11 milioane de persoane, în condiţiile în care populaţia Danemarcei numără circa 6 milioane de persoană. Pe lângă persoanele aflate în viaţă şi care locuiesc în Danemarca, baza de date conţine informaţii şi despre persoane decedate şi despre alte persoane care au părăsit ţara.

Persoanele care beneficiază de protecţia adresei şi a numelui nu sunt afectate de scurgerea de date, au precizat autorităţile.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră