Donald Trump a reacţionat folosind un cuvânt vulgar atunci când procurorul special Robert Mueller a fost numit, în mai 2017, să ancheteze cu privire la o posibilă complicitate între Rusia şi echipa sa de campanie, potrivit raportului cu privire la ancheta rusă, publicat într-o versiune cenzurată, relatează AFP.
”O, Doamne. Este teribil. Este sfârşitul preşedinţiei mele. Am încurcat-o (fucked)”, a declarat preşedintele american în Biroul Oval, la Casa Albă, pe 17 mai 2017, când secretarul Justiţiei de la acea vreme, Jeff Sessions,l-a informat despre numirea procurorului special.
Donald Trump ”s-a prăbuşit în fotoliul său”, se precizează în raportul procurorului Mueller, care se sprijină aici pe note luate de şeful de cabinet al lui Sessions.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Preşedintele l-a atacat după aceea pe Jeff Sessions, reproşându-i, furios, că nu l-a ”protejat”.
”Cum ai putut să laşi să facă asta, Jeff??”, a întrebat Trump. ”Toată lumea îmi spune că dacă ai un procuror de ăsta special îţi strică preşedinţia. Durează ani şi ani, nu voi putea face nimic. E cel mai rău lucru care mi s-a întâmplat”.
Până la destituirea sa în noiembrie 2018, Trump nu a încetat să-i reproşeze secretarului său al Justiţiei că s-a recuzat în ancheta rusă.
Adjunctul acestuia, Rod Rosenstein, a fost însărcinat să supervizeze ancheta rusă.
Tot potrivit raportului, în iunie 2017, preşedintele american i-a ”ordonat” şefului serviciilor juridice ale Casei Albe Don McGahn să-l acuze pe Robert Mueller de ”conflict de interese” şi să ceară ”revocarea sa”. McGahn a refuzat să o facă, scrie procurorul special în raportul său.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...