Hackeri care ar fi lucrat pentru Rusia au monitorizat traficul intern al emailurilor în cadrul Trezoreriei Statelor Unite şi al unei agenţii care decide politica în domeniul telecomunicaţiilor şi al internetului, potrivit unor persoane apropiate situaţiei, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trei dintre persoanele familiare cu ancheta au declarat că în prezent se crede că Rusia se află în spatele atacului. Două dintre persoane au declarat că intruziunile sunt legate de o campanie amplă care a implicat, de asemenea, atacul dezvăluit recent împotriva FireEye, o companie majoră de securitate cibernetică din SUA cu contracte guvernamentale şi comerciale.

"Guvernul Statelor Unite cunoaşte aceste informaţii şi luăm toate măsurile necesare pentru a identifica şi a remedia eventualele probleme legate de această situaţie", a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională, John Ullyot.

În cadrul comunităţii pentru informaţii există îngrijorarea că hackerii care au avut ca ţintă Trezoreria şi Administraţia Naţională pentru Informaţii şi Telecomunicaţii (NTIA) au folosit un instrument similar pentru a accesa sistemele informatice ale altor agenţii guvernamentale, au spus trei persoane apropiate situaţiei. Persoanele nu au spus despre ce agenţii este vorba.

Atacul cibernetic este atât de grav încât a condus, sîmbătă, la o reuniune a Consiliului Naţional de Securitate la Casa Albă, a spus una dintre persoanele familiare cu această chestiune.

Intruziunea reprezintă o problemă majoră pentru noua administraţie a preşedintelui ales Joe Biden, în timp ce oficialii investighează ce informaţii au fost furate şi încearcă să afle pentru ce vor fi folosite.

Nu este neobişnuit ca investigaţiile cibernetice la scară largă să dureze luni sau ani de zile până la finalizare.

”Aceasta este o poveste mult mai mare decât o singură agenţie”, a spus una dintre persoanele familiare cu problema. Aceasta este o campanie uriaşă de spionaj cibernetic care vizează guvernul SUA şi interesele sale”.

Hackerii au pătruns în software-ul de birou al NTIA, Microsoft Office 365. E-mailurile personalului agenţiei au fost monitorizate de hackeri de luni de zile, au spus surse.

Un purtător de cuvânt al Microsoft nu a răspuns imediat unei cereri de comentarii.

Hackerii sunt ”extrem de sofisticaţi” şi au reuşit să păcălească controalele de autentificare ale platformei Microsoft, potrivit unei persoane familiare cu incidentul, care a vorbit cu condiţia anonimatului, deoarece nu avea permisiunea să vorbească cu presa.

”Acesta este un stat naţional”, a spus o altă persoană informată cu privire la această chestiune.

”Pur şi simplu încă nu ştim care.”

”FBI şi Agenţia de Securitate Naţională a SUA nu au răspuns imediat la o cerere de comentarii.

Există unele indicii că atacul împtirva emailurilor de la NTIA datează din această vară, deşi a fost descoperit abia recent, potrivit unui înalt oficial din SUA.

NTIA se numără între agenţiile implicate în efortul administraţiei Trump de a interzice aplicaţiile chinezeşti de socializare Tiktok şi WeChat. Administraţia Trump a declarat că astfel de aplicaţii reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale. Companiile chineze afectate resping acuzaţia.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.