Hackeri americani ar fi putut să ”planteze” probe false potrivit cărora Rusia s-ar fi amestecat în alegerile prezidenţiale americane, a declarat preşedintele rus Vladimir Putin, potrivit NBC News, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Oficiali americani în domeniul informaţiilor au acuzat Rusia de faptul că a încercat să se amestece în alegerile americane prin piratarea Partidului Democrat, cu scopul de a influenţa scrutinul în favoarea lui Donald Trump, o acuzaţie pe care Kremlinul a respins-o în mai imulte rânduri.

Într-un interviu acordat lui Megyn Kelly de la emisiunea NBC News Sunday Night, din care au fost publicate fragmente, Putin declară că hackeri din Statele Unite ar fi putut să facă aşa încât să arate că Rusia s-a aflat în spatele atacului, din motive politice.

”Hackeri pot fi oriunde. Ei pot să fie în Rusia, în Asia... inclusiv în America, America Latină”, declară Putin.

”Apropo, pot exista hackeri şi în Statele Unite, care, foarte abil şi profesionist, au aruncat vina, aşa cum spunem noi, asupra Rusiei”, spune liderul de la Kremlin.

”Vă puteţi imagina aşa ceva? În toiul luptei politice. Potrivit anumitor calcule, a fost convenabil ca ei să divulge aceste informaţii, aşa că le-au divulgat, citând Rusia. Vă puteţi imagina aşa ceva? Eu pot”, insistă Putin.

Putin a declarat, vineri, la Forumul Internaţional de la Sankt Petersburg, că aceste acuzaţii de piraterie sunt nişte simple ”bărfe care fac rău” şi că orice probe evocate de către serviciile americane de informaţii ar fi putut să fie falsificate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.