Germanii vor fi ”vaccinaţi, vindecaţi sau morţi” până la sfârşitul iernii, din cauza valului actual covid-19 în Germania, avertizează luni ministrul german în exerciţu al Sănătăţii Jens Spahn.relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Se pare că la sfârşitul iernii, fiecare va fi vaccinat, vindecat sau mort” din cauza răspândirii variantei indiene (delta) a SARS-CoV-2, ”foarte, foarte contagioasă”, a apreciat ministrul.

Jens Spahn îi îndeamnă, din nou, pe germani să se vaccineze ”de urgenţă”, pentru a se proteja de o adevărată ”explozie” a îmbolnăvirolor de covid-19 care a avut loc în ultimele săptămâni.

Cancelarul german în exerciţiu Angela Merkel a avertizat luni, rândul său, că restricţiile actuale din Germania ”nu mai sunt sufciente” împotriva ”situaţiei dramatice” cauzate de valul covid-19, potrivit unor surse din cadrul Uniunii Creştin Democrate (CDU).

Având în vedere evoluţia actuală şi ”recordurile” zilnice de infectări cu covid-19, situaţia sanitară ”va fi mai rea decât tot ceea ce-am cunoscut” până acum, a avertizat Merkel în faţa cadrelor CDU, potrivit unei surse din cadrul formaţiunii, contactată de AFP.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.