Germania nu intenţionează să impună obligativitatea vaccinării împotriva covid-19, în pofida riscului unui al patrulea val al epidemiei, anunţă marţi Angela Merkel, care mizează pe ”voinţa” populaţiei şi ”publicitatea” în favoarea vaccinurilor, relatează Reuters şi AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Noi nu avem intenţia să urmăm această cale”, a anunţat cancelarul german într-o conferinţă de presă.

”Nu va exista o vaccinare obligatorie” împotriva covid-19, dă Merkel asigurări.

”Nu cred că putem câştiga încrederea schimbând ceea ce am spus, adică nu vaccinării obligatorii”, a declarat cancelarul german într-o conferinţă de presă la Institutul Robert Koch (RKI).

”Însă cred că putem câştiga încrederea făcând publicitate vaccinării şi lăsând cât maimulte persoane posibil din populaţie (...) să devină ambasadori ai vaccinului pe baza propriei experienţe”, a adăugat ea.

”Cu cât vom fi mai vacinaţi, cu atât vom fi mai liberi, cu atât vom putea trăi din nou”, a subliniat Angela Merkel.

”Eu pot face publicitate, în calitate de cancelar, cu o convingere puternică, în favoarea vaccinării”, a subliniat ea.

”Însă ştiu, de asemenea, că, uneori, ajută mai mult dacă poate propriul fiu ridică îndoieli, dacă o colegă vorbeşte despre experienţa sa a vaccinării, când în asociaţie sau în municipalitate se vorbeşte în favoarea sau contra vaccinării”, a adăugat Angela Merkel.

Şefa Guvernului german recomandă, în vederea convingerii celor recalcitranţi faţă de vaccinare, ”să discutăm cu toţii împreună, în familie, la muncă, la clubul de fotbal, peste tot unde oamenii se cunosc şi au încredere unii în alţii”.

Vaccinarea obligatorie câştigă teren în Europa, de exemplu în Franţa, care vrea să vaccineze obligatoriu personalul medical în vederea unui control al variantei indiene (delta) a SARS-Cov-2. Grecia a anunţat că-şi vaccinează personalul medical începând de la 1 septembrie.

Aproximativ 35,4 milioane de persoane, reprezentând 42,6% din populaţie, au fost vaccinate în Germania, iar 48,6 milioane de persoane, reprezentând 58,5% din populaţie, au fost vaccinate cu o primă doză de vaccin împotriva covid-19, a anunţat ministrul german al Sănătăţii Jens Spahn.

Însă Spahn şi-a exprimat regretul faţă de o tendinţă de ”încetinire” a ritmului vaccinării.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.