Poliţia germană a arestat un asistent al unui membru al Parlamentului European din partea partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), suspect într-un "caz deosebit de grav" de spionaj în favoarea Chinei, a anunţat marţi biroul procurorului federal, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Jian G., un colaborator al europarlamentarului AfD Maximilian Krah, este acuzat că a furnizat serviciilor chineze de spionaj informaţii despre negocierile şi deciziile din Parlamentul European, a precizat procurorul într-un comunicat.

Jian G., care a locuit atât la Bruxelles, cât şi în oraşul Dresda din estul Germaniei, a spionat, de asemenea, personalităţi ale opoziţiei chineze din Germania, au mai declarat procurorii.

Autorităţile l-au arestat luni în Dresda şi i-au percheziţionat apartamentele. "El este acuzat într-un caz deosebit de grav, de furnizare de informaţii pentru un serviciu secret străin", se arată în comunicat.

Maximilian Krah, şeful său, este europarlamentar AfD din 2019 şi se află în fruntea listei electorale a partidului său pentru alegerile europarlamentare din iunie. 

Un purtător de cuvânt al AfD a declarat că vestea este "foarte tulburătoare".   

"Dar cum nu avem alte informaţii despre acest caz în acest moment, trebuie să aşteptăm continuarea anchetei procurorilor", a adăugat purtătorul de cuvânt.

Krah şi ambasada Chinei nu au răspuns imediat la solicitările de comentarii, precizează Reuters.

Suspectul a fost arestat în aceeaşi zi în care trei cetăţeni germani au fost arestaţi sub suspiciunea că au colaborat cu Ministerul Securităţii Statului (MSS) din China pentru a preda tehnologie care ar putea fi folosită în scopuri militare.

CITEȘTE ȘI Germania a arestat trei persoane suspectate că au spionat pentru China

Arestările au avut loc la o săptămână după ce cancelarul Olaf Scholz a călătorit în China pentru a face presiuni asupra Beijingului cu privire la sprijinul acordat economiei ruseşti în timp de război şi pentru a ridica probleme legate de furtul de proprietate intelectuală şi accesul echitabil pe piaţă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.