Izzat Ibrahim al-Douri, sufurosul număr doi al regimului lui Saddam Hussein şi ”regele de treflă” în jocul de cărţi al oficialilor căutaţi de către americani în 2003, a murit, au anunţat luni partidul său şi fiica defuntului dictator irakian, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acest fost oficial, pe al cărui cap Statele Unite au pus o recompensă în valoare de zece milioane de dolari în timpul invaziei prin care au răsturnat Partidul Baas de la putere, un partidul care a ajuns la putere în Irak în 1968, era un fugar.

Niciunul dintre comunicatele în care se anunţă moartea sa nu precizează nici locul în care a avut loc şi nici cauza decesului.

”Prezint condoleanţele mele (...) camaradului de luptă Izzat Ibrahim”, a anunţat pe Twitter Raghad Saddam Hussein.

Partidul Baas a publicat la rândul său un comunicat în care anunţă moartea celui care era în 2003 vicepreşedintele Consiliului Comandamentului Revoluţiei şi vicepreşedinte al Irakului.

Zvonuri cu privire la moartea lui al-Douri, năsuct în 1942, au apărut în mai multe rânduri, în trecut, însă ele au fost dezminţite de fiecare dată de către oficiali sau susţinători ai fostului regim.

Membrii Partidului Baas au jucat după 2003 un rol-cheie în insurecţia împotriva americanilor, după care s-au apropiat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), înfrântă militar în Irak în 2017.

Într-o înregistrare video difuzată pe Internet în 2016, al-Douri i-a catalogat drept ”eroi” pe membrii SI care au cucerit, începând din iunie 2014, porţiuni vaste din Irak.

El a avut de asemenea legături strânse cu Armata Bărbaţilor de la Naqshbandiyya (JRTN), din care făcea parte un număr important de combatanţi din cadrul insurecţiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.