Fostul director financiar istoric al imperiului imobiliar al lui Donald Trump Allen Weisselberg care a făcut închisoare pentru fraude financiare, a pledat vinovat de sperjur în justiţia newyorkeză şi de faptul că a dat informaţii false într-un proces civil recent al fostului preşedinte american Donald Trump, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Allen Weisselberg, în vârstă de 78 de ani, care a început să lucreze în urmă cu 50 de ani ca expert contabil al tatălui lui Donald Trump şi care a fost directorul financiar al Trump Organization din 2005 şi până în 2021, a fost adus încătuşat, luni, la un tribunal la New Yor, potrivit unor jurnalişti.

El a recunoscut în sala de judecată şi într-un document judiciar că a minţit în timpul anchetei cu privire la valoarea unui apartament aparţinând grupului imobiliar din care fac parte imobile, hoteluri şi terenuri de golf.

La 16 februarie, Donald Trump a fost condamnat în civil, de către Curtea Supremă a statului New York la plata unei amenzi în valoare de 355 de milioane de dolari - plus aproximativ 100 de milioane de dolari dobândă - cu privire la fraude financiare cu privire la faptul că a umflat valoarea patromoniului imobiliar cu scopul de a obţine condiţii mai bune la împrumuturi bancare şi asigurări.

Inculpat în acest proces civil - la fel ca Donald Trump şi cei doi fii ai acestuia, Eric şi Donald Jr - Allen Weisselberg a fost condamnat la o interdicţie de a conduce timp de trei ani vreo întreprindere în statul New York şi la o interdicţie pe viaţă a oricărei funcţii de gestionare financiară în vreo întreprindere.

În 2023, în partea penală a dosarului Trump Organization, el a pledat vinovat de fraudă, a făcut cinci luni de închisoare şi a plătit o amendă în valoare de două milioane de dolari, după ce întreprinderea a fost condamnată la o amendă în valoare de 1,6 milioane de dolari.

În cadrul acestei noi înţelegeri prin care pledează vinovat, Weisselberg ar urma să ispăşească doar cinci luni de închisoare, în contextul în care putea fi condamnat la până la şapte ani de închisoare.

”Este pur şi simplu o infracţiune să minţi la depoziţii în timpul procesului. Allen Weisselberg a jurat să spună adevărul şi a comis apoi un sperjur”, a declarat un purtător de cuvânt al procurorului cartierului Manhattan din New York.

În înţelegerea prin care pledează vinovat, fostul locotenent loial al lui Donald Trump nu şi-a implicat fostul patron, care urmează să compară în alt proces penal, la 29 martie - primul proces penal din istoria Americii împotriva unui fost preşedinte american.

”Allen Weisselberg abia aşteaptă să lase toate aceste lucruri în urma sa”, dă asigurări într-un scurt comunicat avocatul acestuia, Seth Rosenberg.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.