Curtea de apel din Seul a înăsprit vineri la 25 de ani de detenţie pedeapsa fostei preşedinte sud-coreene Park Geun-hye, care a fost destituită anul trecut într-un răsunător scandal de corupţie şi abuz de putere, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prima femeie aleasă preşedintă în Coreea de Sud, Park, în vârstă de 66 de ani, a fost arestată în martie 2017 în legătură cu o serie de acuzaţii care au scos la iveală legături tulburi între puterea politică şi marile conglomerate familiale. Ea a fost condamnată în aprilie, în primă instanţă, la 24 de ani de detenţie.

Căderea preşedintei conservatoare, în urma unor manifestaţii-monstru în toată ţara, a permis alternanţa la putere şi alegerea lui Moon Jae-in (centru-stânga), care a contribuit la spectaculoasa apropiere în curs între cele două Corei.

Cazul a permis să se dezvăluie influenţa enormă asupra preşedintei a confidentei sale din umbră Choi Soon-sil, o ”prietenă de 40 de ani” supranumită ”Rasputin” de presă şi care nu ocupa vreo funcţie oficială.

Cele două femei au fost acuzate că au obligat marile grupuri sud-coreene să le plătească în schimbul unor favoruri politice miliarde de woni, că au creat o ”listă neagră” cu artişti critici ai preşedinţiei sale şi că au destituit funcţionari care se opuneau abuzurilor sale de putere.

Parchetul, care a cerut 30 de ani de închisoare, a făcut apel împotriva condamnării în prima instanţă.

Curtea de Apel a apreciat vineri că Park a ”cerut bani şi favoruri” unor întreprinderi, împreună cu confidenta sa din umbră, şi a obţinut, prin intimidare, ca unele să angajeze prieteni ai lui Choi.

”Ea a obligat de asemenea conducători de rang înalt din întreprinderi private să demisioneze, comiţând astfel grave abuzuri de putere ale preşedintei, (putere) care i-a fost dată de popor, încălcând libertatea de întreprindere”.

Park, care nu a făcut apel împotriva condamnării sale în prima instanţă, a boicotat dezbaterile la înalta jurisdicţie, denunţând o părtinire politică la procesul său. Ea nu a fost prezentă la citirea hotărârii.

În iulie, ea a fost condamnată la opt ani de închisoare suplimentari, în cazuri distrincte.

Tribunalul districtului central din Seul a condamnat-o la şase ani după ce a găsit-o vinovată de deturnare de fonduri la Serviciul Naţional de Informaţii (NIS) şi la doi ani după ce a găsit-o vinovată că a intervenit ilegal în desemnarea unor candidaţi din partidul său conservator în alegerile legislative din 2016.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.