Teheranul a anunţat luni înfiinţarea unei ”forţe de reacţie rapidă comune” între Iran şi Pakistan, însărcinată să păzească frontiera între cele două ţări, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Înfiinţarea acestei forşe comune a fost anunţată de către preşedintele iranian Hassan Rohani în urma unei întâlniri cu premierul pakistanez Imran Khan, după ce cele două ţări s-au acuzat reciproc că adăpostesc ”terorişti” ce au comis atentate pe teritoriile lor.

Niciun detaliu concret nu a fost publicat luni despre modalităţile de acţiune ale acestui corp.

Într-o conferinţă de presă comună cu Rohani, Khan a anunţat că şefii de Stat Major din Iran şi Pakistan urmează să ”discute astăzi (luni) despre mijloace de cooperare” în probleme de securitate comune.

”Sper ca acest lucru să contribuie la încrederea între noi”, a adăugat el.

Khan a sosit duminică în Iran, într-o vizită oficiaă de două zile.

Ministrul pakistanez de Externe Shah Mehmood Qureshi a acuzat vineri că atacatori care au ucis 14 militari şi membri ai forţelor de securitate pakistaneze joi, în Balucistan, în sud-vestul Pakistanului, erau separatişti din Balucistan veniţi din Iran.

Pakistanul deţine proba că atacatorii dispun ”de tabere de antrenament şi baze logistice în zone iraniene frontaliere cu Pakistanul”, sublinia el.

Gruparea Jaish al-Adl ("Armata justiţiei”), considerată drept ”teroristă„ de Iran, a revendicat în februarie un atentat sinucigaş în care au fost ucişi 27 de militari iranieni, în provincia iraniană Sistan-Balucistan (sud-est), la frontiera cu Pakistanul.

Iranul a acuzat că atentatul a fost comis de către un pakistanez şi a reproşat Islamabadului faptul că se face că nu vede baze din care, potrivit Teheranului, această grupare jihadistă şi separatistă operează din Pakistan.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.