Republicanul John Rose, un membru al Camerei Reprezentanţilor, a fost perturbat în timpul unei luări de cuvânt de fiul său în vârstă de şase ani care se strâmba în spatele său - a scos limba, şi-a dat ochii peste cap şi a dat din mâini -, în timp ce el denunţat verdictul tribunalului din Manhattan în dosarul Stormy Daniels.
”Iată ce mi se întâmplă când îi spun fiului meu Guy să zâmbească la cameră pentru frăţiorul său”, a glumit Rose luni, după discurs.
This kid loves the camera! Rep. John Rose's son upstages his House floor remarks and goes viral. pic.twitter.com/UCJDxjqwSy
— USA TODAY (@USATODAY) June 4, 2024
Biroul alesului a anunţat că Guy tocmai a terminat şcoala şi că petrece săptămâna la birou împreună cu tatăl său, în timp ce soţia sa, Chelsea, munceşte şi se ocupă de fiul lor mai mic, Sam.

Acest moment de distracţie a copilului era complet în contradicţie cu discursul lui Rose, care denunţa condamnarea lui Donald Trump în dosarul Stormy Daniels.
Săptămâna trecută, fostul preşedinte a fost găsit vinovat de 34 de capete de acuzare, după ce a falsificat documente contabile cu scopul de a ascunde plăţi ”oculte” ca cheltuieli juridice în vederea acoperirii unei relaţii sexuale cu actriţa porno Stormy Daniels.
Reprezentantul republican a susţinut că preşedinţii ar trebui să aibă imunitate pentru ”acest tip” de infracţiuni şi că legiuitorul ar trebui să recurgă la destituire şi la la alegeri pentru a-i obliga pe preşedinţi să dea socoteală.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.