Fostul prim-ministru conservator Alexander Stubb şi fostul ministru de Externe Pekka Haavisto vor intra în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Finlanda la 11 februarie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Stubb s-a clasat pe primul loc în primul tur al alegerilor, duminică, obţinând 27,2% din voturi, în faţa lui Haavisto (25,8%), un membru al Verzilor care candidează ca independent, după numărarea aproape a tuturor buletinelor de vot în acest scrutin dominat de tema securităţii naţionale şi a tensiunilor cu Rusia.

Candidatul de extremă-dreapta al Partidului Finlandezilor, Jussi Halla-aho, a fost menţionat la un moment dat ca fiind un posibil obstacol pentru cei doi în aceste alegeri, dar s-a clasat mult în spatele lor, cu 19% din voturi.

Deşi şeful statului are puteri mai limitate decât prim-ministrul, acesta conduce totuşi politica externă în strânsă cooperare cu guvernul şi este comandantul suprem al forţelor armate.

"Indiferent de candidatul cu care mă voi confrunta în turul al doilea, ştiu că vom avea o dezbatere constructivă, civilizată şi de înaltă calitate asupra problemelor dificile de politică externă", a reacţionat Alexander Stubb la postul public de televiziune Yle după aflarea rezultatului.

Haavisto este de părere că "diferenţele vor deveni clare pe măsură ce campania avansează".

Finlanda, care a rămas neutră în timpul Războiului Rece, a devenit anul trecut cel de-al 31-lea membru al NATO, spre nemulţumirea Rusiei, cu care împarte o frontieră de 1.340 de kilometri.

"Experienţa în politica externă a fost probabil ceea ce oamenii căutau atunci când s-au uitat la cei doi candidaţi care vor trece în turul următor", a declarat pentru AFP Hanna Ojanen, director de cercetare politică la Universitatea din Tampere. "Sunt doi politicieni foarte experimentaţi şi realişti, care ştiu despre ce vorbesc", a adăugat ea.

Relaţiile dintre Finlanda şi Rusia s-au deteriorat considerabil din februarie 2022, de la declanşarea ofensivei ruse în Ucraina.

După ce ţara vecină a aderat la NATO în aprilie 2023, Moscova a promis "contramăsuri". În special, Finlanda a trebuit să se confrunte cu un aflux de migranţi la frontiera sa estică.

- Poziţie dură faţă de Rusia...

Helsinki a acuzat Moscova că orchestrează o criză a migraţiei la uşa sa şi şi-a închis frontiera cu Rusia în noiembrie, o măsură susţinută de toţi candidaţii.

"Rusia, şi în special Vladimir Putin, foloseşte fiinţele umane ca pe o armă", a declarat Alexander Stubb joi seara, în timpul ultimei dezbateri televizate. "În acest caz, trebuie să punem securitatea Finlandei pe primul loc", a adăugat el.

Pentru Pekka Haavisto, Helsinki trebuia "să trimită un mesaj clar că acest lucru nu mai poate continua", a spus el în timpul aceleiaşi dezbateri.

Preşedintele în exerciţiu Sauli Niinistö, care se retrage după ce a ajuns la limita a două mandate de şase ani, s-a mândrit cu legături strânse cu Vladimir Putin, înainte de a deveni unul dintre cei mai vocali opozanţi ai preşedintelui rus în Europa.

În acest context, candidaţii la preşedinţie au apărat cu toţii independenţa Finlandei şi noul său rol de membru al NATO", subliniază Hanna Wass, prodecan al Facultăţii de Ştiinţe Sociale de la Universitatea din Helsinki.

- Viziuni similare -

În ceea ce priveşte politica externă, Tuomas Forsberg, profesor de politică externă la Universitatea din Tampere, este de acord că "diferenţele constau în nuanţe".

"Va fi mai degrabă o chestiune de alegere a unei personalităţi, ţinând cont de credibilitatea, fiabilitatea şi calităţile percepute ale acesteia ca lider în materie de politică externă", a adăugat el.

Conservatorul Alexander Stubb a fost prim-ministru al Finlandei între 2014 şi 2015. Pekka Haavisto a deţinut mai multe funcţii ministeriale.

"Amândoi au o experienţă solidă în politica internă şi externă, pe care alegătorii o apreciază", spune Wass.

Viziunea lor asupra postului este similară, dar personalităţile lor diferă, subliniază Forsberg.

"Alex (Stubb) este mai degrabă un reprezentant al dreptei, iar Haavisto este mai degrabă un reprezentant al stângii, deşi Haavisto a încercat să sublinieze că nu are nimic roşu la el, că a urmat o cale de mijloc ca verde", spune el.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.