Autorităţile din Ciprul de Nord au anunţat luni că o explozie, în noapte de duminică spre luni, pare că a fost cauzată de o rachetă de fabricaţie rusă trasă din Siria şi care, după ce şi-a ratat ţinta, ar fi căzut la aproximativ zece kilometri de capitala Nicosia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După ce au luat în calcul mai multe ipoteze, inclusiv prăbuşirea unei drone, autorităţile Republicii Turce Ciprul de Nord (RTCN) - autoproclamtă  şi nerecunoscută de comunitatea internaţională - privilegiază pista unei rachete ruse, a anunţat şeful diplomaţiei cipriote turce Kudret Ozersay.

”Potrivit primelor noastre evaluări, este vorba despre o rachetă de fabricaţie rusă, trasă de un sistem de apărare antiaeriană în timpul unui atac aerian contra Siriei ieri (duminică) seara şi care, după ce şi-a ratat ţinta, şi-ar fi terminat cursa în ţara noastră”, a declarat el, citat într-un comunicat.

Ozersay a anunţat că anchetatori au relevat inscripţii ”identice celor de pe o rachetă de tip S-200, căzute în Turcia în iulie 2018”. S-200 este un sistem de apărare antiaeriană de fabricaţie rusă.

Explozia acestui dispozitiv - care nu s-a soldat cu victime - a provocat un incendiu important, potrivit presei locale.

Un fotograf AFP, care s-a dus la faţa locului, la Tashkent (Vouno în greacă), a confirmat că un incendiu a avut loc, văzând vegetaţia carbonizată, pe un versant muntos.

Însă el nu s-a putut apropia de locul exploziei, perimetrul respectiv fiind izolat.

Poliţişti, militari şi oficiali politici ciprioţi turci erau prezenţi luni la faţa locului, potrivit aceleiaşi surse

APĂRARE ANTIAERIANĂ SIRIANĂ

Căderea acestui obiect a coincis cu un raid efectuat în noaptea de duminică spre luni de aviaţia israeliană în apropiere de Damasc, un atac anunţat de agenţia siriană oficială de presă Sana şi Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR), un ONG.

Potrivit Sana, apărarea antiaeriană siriană, dotată cu sisteme ruse, a fost activată pentru a ”face faţă” rachetelor trase de avioane israeliene.

Locul exploziei, în Cipru, se află la aproximativ zece kilometri de capitala împărţită, Nicosia, care are câteva sute de mii de locuitori.

Insula Cipru este împărţită în două după invazia treimii de nord a acesteia de către armata turcă, în 1974, în urma unei lovituri de stat vizând să alipească insula Greciei.

Întregul Cipru, situat la peste 100 de kilometri de coastele siriene, este considerat un teritoriu european. Însă Republica Cipru, un stat membru UE, îşi  exercită autoritatea doar în două treimi în sudul insulei. În nord se află RTCN autoproclamată şi recunoscută de către Ankara.

Linia ”verde” care desparte cele două părţi este supravegheată de o misiune ONU (UNFICYP) şi traversează capitala Nicosia de la est la vest.

Republica Cipru a anunţat, după această explozie, că şi-a oferit sjutorul autorităţilor cipriote turce, prin intermediul ONU.

Ministrul cipriot de Externe Nikos Christodoulides a contacat-o pe şefa UNICYP Elizabeth Spehar în acest sens, iar preşedintele cipriot Nicos Anastasiades este ”informat în permanenţă” cu privire la evoluţia situaţiei, aau anunţat serviciile sale, citate de agenţia Cyprus News Agency (CNA).

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.